Unul dintre obiectivele cele mai importante ale planului Udrea – Leoreanu privește mărirea pensiilor. Echipa Udrea – Leoreanu a venit cu un plan pentru municipiul Roman ce urmează a fi îndeplinit în primul mandat de deputat al fostului Ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului. Printre punctele planului se numără: crearea a 1.000 de locuri de muncă pentru tineri, reabilitarea termică a locuințelor, legea Udrea – legea de stimulare a angajării persoanelor de peste 45 de ani, crearea unui centru cultural multi-functional cu cinematograf și bibliotecă și 400 de locuințe pentru tineri în parteneriat public-privat.
Mărirea veniturilor pensionarilor este unul dintre obiectivele principale ale echipei Udrea – Leoreanu. Primul pas va fi indexarea pensiilor cu rata inflației. Măsura este absolut necesară, mai ales după evenimentele politice din această vară, ce au creat instabilitate economică și au dus la creșterea galopantă a inflației.
Candidatul ARD, Elena Udrea, a declarat că una dintre preocupările sale principale este grija pentru persoanele în vârstă.
“Din momentul în care USL a preluat guvernarea, în luna mai, inflația a crescut de trei ori în ultimele 6 luni de zile. Iar pensionarii sunt principalii afectați de creșterea galopantă a prețurilor. Grija pentru persoanele în vârstă este una dintre cele mai importante preocupări ale mele. De aceea, primul pas va fi indexarea pensiilor cu rata inflației. Este foarte important să avem grijă de părinții și bunicii noștri și creșterea veniturilor lor este un pas esențial”, a spus candidatul ARD în colegiul 4, ce curprinde Roman și comuna Ion Creangă, Elena Udrea.
“Sunt sigur că doamna viitor deputat de Roman, Elena Udrea, se va ține de cuvânt, la fel cum a făcut mereu. Creșterea pensiilor este una dintre cele mai importante preocupări ale noastre. În toate întâlnirile cu pensionarii am constata