Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vor fi mai puține posturi didactice

Publicat in Covasna Media, joi 29 noiembrie 2012 ·

Scăderea vine ca urmare a reducerii numărului de elevi.

Inspectorul șef din cadrul Inspectoratului Școlar al Județului Covasna, Keresztély Irma, spune că se așteaptă la o scădere a numărului de posturi didactice în anul școlar următor. „Momentan avem clase și cu 15 elevi, dar norma pe clasă poate fi chiar și dublu, așadar nu vom porni clase a V-a sau a IX-a cu 10-15 copii, ceea ce va duce la diminuarea posturilor de cadre didactice” – spune Keresztély Irma.

Astfel, în anul școlar 2013/2014 vor fi cu 37% mai puține clase a IX-a decât numărul claselor a VIII-a. Keresztély Irma militează pentru reintroducerea claselor de învățământ profesional spunând că nu putem trăi într-o societate plină de academicieni. „În urmă cu cinci ani ponderea claselor de învățământ profesional a fost de 60% față de 40% – procentul învățământului liceal teoretic. La anul nu vom atinge acest nivel, deși ceva mai mult de 50% dintre clasele a IX-a le dorim a fi în școli profesionale. Faptul că părinții vor să își dea copiii la liceu teoretic pentru că așa face și vecinul, indiferent dacă acel copil este capabil sau nu să învețe la filiera teoretică, nu face altceva decât să închidă școlile profesionale. Așa am fost nevoiți să închidem Școlala Gámán János, iar dacă vom continua, se va închide și Kós Károly și alte școli profesionale” – afirmă Keresztély Irma.

Rămâne de văzut câte cadre didactice vor rămâne de anul viitor fără catedră. Mai întâi însă planul de școlarizare propus de IȘJ Covasna va trebui aprobat de Ministerul Educației.

Scăderea vine ca urmare a reducerii numărului de elevi.

Inspectorul șef din cadrul Inspectoratului Școlar al Județului Covasna, Keresztély Irma, spune că se așteaptă la o scădere a numărului de posturi didactice în anul școlar următor. „Momentan avem clase și cu 15 elevi, dar norma pe clasă poate fi chiar și dublu, așadar nu vom porni c

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse: Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de un sistem de apărare antiaeriană rusesc

Wall-Street.ro acum 2 ore
Avionul Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în data de 25 decembrie în Kazahstan a fost doborât de un sistem de apărare aeriană al Rusiei, au declarat pentru Reuters patru surse din Azerbaidjan aflate la curent cu ancheta, scrie Agerpres. Un avio

Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza scurgerii de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră

News.ro acum o ora
Rusia a declarat joi stare de urgenţă federală din cauza unei scurgeri de petrol cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, transmite Reuters. Tancurile petroliere au fost lovite de o furtună

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Iordania spune că 18.000 de sirieni s-au întors în ţara lor după căderea lui Assad

G4Media acum 2 ore
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad pe 8 decembrie, au anunţat joi autorităţile iordaniene, conform agenției de știri AFP, citată de Agerpres. „Aproximativ 18.000 de si

Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 56 minute
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv numeroşi străini, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-vest

Israelul loveşte aeroportul Sana'a, porturile şi centralele electrice din Yemen

Mediafax acum o ora
Atacurile au lovit centralele electrice Hezyaz şi Ras Kanatib din Yemen, precum şi infrastructura militară din porturile Hodeidah, Salif şi Ras Kanatib, a adăugat armata israeliană. Houthis, care au lansat în mod repetat drone şi rachete către Israe

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum 3 ore
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii / Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital - FOTO

News.ro acum 2 ore
Drumul Naţional 1 a fost blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a inte

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 2 ore
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Copil lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa

News.ro acum 2 ore
Un copil în vârstă de 12 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 81 de ani, pe o stradă din municipiul Bistriţa. Poliţia face cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/6°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°