Jurnal de ştiri. Ediţia orei 18.00
La Organizaţia Naţiunilor Unite este aşteptată astăzi o decizie importantă în chestiunea recunoaşterii teritoriilor palestiniene. Autoritatea palestiniană a cerut statutul de ţară observatoare nemembră la ONU.
Autorităţile de la Atena sunt pe cale să împrumute de la Uniunea Europeană între 10 şi 14 miliarde de euro, bani cu care vor să cumpere o parte din obligaţiunile mai vechi ale statului elen.
Procurorii DNA au percheziţionat sediile firmelor deţinute de Nelu Iordache, suspectat că ar fi deturnat 6 milioane de euro. Banii, veniţi din fonduri comunitare, erau de fapt destinaţi lucrărilor la un tronson de autostradă.
Fostul deputat Alin Trăşculescu, acuzat că ar fi pretins 200.000 de euro pentru a interveni pe lângă autorităţi locale pentru atribuirea unor contracte, a fost arestat. El e acuzat de trafic de influenţă şi instigare la spălare a banilor. Jurnal RFI cu Cătălin Lenţa
Jurnal de ştiri. Ediţia orei 18.00
La Organizaţia Naţiunilor Unite este aşteptată astăzi o decizie importantă în chestiunea recunoaşterii teritoriilor palestiniene. Autoritatea palestiniană a cerut statutul de ţară observatoare nemembră la ONU.
Autorităţile de la Atena sunt pe cale să împrumute de la Uniunea Europeană între 10 şi 14 miliarde de euro, bani cu care vor să cumpere o parte din obligaţiunile mai vechi ale statului elen.
Procurorii DNA au percheziţionat sediile firmelor deţinute de Nelu Iordache, suspectat că ar fi deturnat 6 milioane de euro. Banii, veniţi din fonduri comunitare, erau de fapt destinaţi lucrărilor la un tronson de autostradă.
Fostul deputat Alin Trăşculescu, acuzat că ar fi pretins 200.000 de euro pentru a interveni pe lângă autorităţi locale pentru atribuirea unor contracte, a fost arestat. El e acuzat de trafic de influenţă şi instigare la spălare a bani