*150 de pacienţi aşteaptă aprobare de la Casa de Asigurări pentru tratamentul salvator cu Interferon
O altă listă de aşteptare pentru supravieţuire.150 de buzoieni care au fost diagnosticaţi cu hepatită aşteaptă aprobare de la CNAS pentru a beneficia de tratamentul salvator. Este vorba de pacienţi cu hepatită B sau C care trebuie să primească un tratament cu Interferon, tratamentul necesar pentru a scăpa de boala care le macină sănătatea.Tratamentul acestor pacienţi este aprobat printr-o procedură specială de către CNAS, iar perioada de aşteptare le poate fi fatală bolnavilor, deoarece hepatita poate evolua. Aflaţi în imposibilitatea de a-şi achiziţiona singuri aceste tratamente, şi asta în condiţiile în care pe lună sunt cheltuite sume importante pentru medicaţia lor, bolnavii sunt obligaţi să stea la mila statului. Dacă hepatita A care nu se cronicizează, nu acelaşi lucru se poate spune despre hepatita tip B şi hepatita tip C. Aproximativ 30 la sută dintre pacienţi pot dezvolta ciroză hepatită şi, dintre aceştia, între cinci şi zece la sută pot face cancer hepatic. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică, în primele nouă luni ale anului, la nivelul judeţului Buzău au fost luate în evidenţă 414 cazuri noi de hepatite cronice şi ciroze hepatice, dintre care 251 în rural şi 163 în urban. “Prevalenţa în judeţul Buzău este de 8.769 de cazuri, dintre care 5.196 de cazuri în mediul rural iar restul în oraşe”, susţine purtătorul de cuvânt al DSP Buzău, inspector principal Mihaela Voineagu.
Cercetări de ultimă oră arată că hepatita ar putea fi vindecată complet, însă tratamentul este foarte scump şi nu a ajuns încă în Romania.
România, codaşă la screeningul, tratamentul şi prevenţia hepatitei
Statisticile, listele şi perioadele lungi de aşteptare reflectă întocmai modul în care sistemul medical de specialitate române