Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oraşul francez Nantes, CAPITALA VERDE a Europei în 2013

Publicat in Antena 3, joi 29 noiembrie 2012 ·

Oraşul francez Nantes a primit joi titlul de Capitală verde a Europei în 2013, fiind recomandat, printre altele, de faptul că toţi locuitorii se află la mai puţin de 300 de metri de o zonă verde şi de planul de acţiune care vizează reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

Nantes a preluat acest titlu de la oraşul spaniol Vitoria-Gasteiz, în cadrul unei ceremonii desfăşurate joi la Bruxelles, informează Comisia Europeană, scrie Mediafax.

Titlul, care "aduce cu sine şi o mare responsabilitate", recompensează "cele mai bune practici în materie de mediu, inclusiv în ceea ce priveşte contribuţia locală la transportul sustenabil şi utilizarea solurilor, spaţiile verzi urbane, consumul de apă, precum şi lupta împotriva schimbărilor climatice globale", a declarat comisarul european pentru Mediu, Janez Potočnik.

Nantes deţine multe recomandări "verzi" care au contribuit la câştigarea titlului. Astfel, toţi locuitorii oraşului se află la mai puţin de 300 de metri de o zonă verde, există 57 de metri pătraţi de spaţiu verde per persoană, 100.000 de arbori în oraş, 15 la sută dintre locuitori folosesc zilnic mijloacele de transport în comun, municipalitatea are un plan de acţiune ambiţios privind clima, care vizează reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu 30 la sută pe cap de locuitor până în 2020, comparativ cu nivelul din 2003, un alt argument fiind acela că 60 la sută din suprafaţa oraşului este fie teren agricol, fie spaţiu verde.

Totodată, Nantes are patru situri Natura 2000 şi 33 de zone naturale care prezintă interes din punctul de vedere al florei, faunei şi ecologiei.

Nantes se află la 55 kilometri de coasta atlantică a Franţei, la confluenţa râurilor Loara, Erdre şi Sèvre, şi este nucleul zonei urbane a Marelui Nantes. Este al şaselea cel mai mare oraş din Franţa metropolitană, având o populaţie de aproximati

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 29 minute
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 53 minute
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum 50 minute
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 9 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 41 minute
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 33 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 11 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 8 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 10 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°