Omul de afaceri care controlează mai multe firme de construcţii şi care a fost unul dintre marii beneficiari ai contractelor cu statul este suspectat de o deturnare de fonduri de 6 milioane de euro la autostrada Arad-Nădlac.
Potrivit evz.ro, omul de afaceri asistă la percheziţii.
Revoluţie în topul “regilor asfaltului”
Presa i-a numit “regii asfaltului” în urmă cu câţiva ani, după ce firmele pe care le deţin au obţinut mai multe contracte cu statul pentru reabilitarea sau construcţia infrastructurii rutiere. 2011, anul revenirii din criză, a fost un an cu mişcări importante în clasamentul “regilor asfaltului”, scria în vara acestui an capital.ro.
Cea mai relevantă asociere a „regilor asfaltului” a fost în 2005, an în care firmele patronate de Umbrărescu, Căşuneanu şi patronii de la Golden Blitz, restaurant frecventat des de şeful statului în acel an, - Beşciu şi Vulpescu -, au făcut front comun şi au câştigat licitaţia pentru construcţia autostrăzii Bucureşti-Ploieşti. Din 2005 şi până în prezent afacerile constructorilor români au avut o evoluţie fulminantă, cea mai spectaculoasă creştere având loc – culmea- chiar în primul an de criză, 2009.
În acel an afacerile cumulate ale firmelor Romstrade (Nelu Iordache), Spedition UMB (Dorinel Umbrărescu), Tehnologica Radion (Theodor Berna), Delta ACM (Florea Diaconu), Euro Construct Trading 98 (Dan Beşciu şi Sorin Vulpescu) şi PA&CO International (Costel Căşuneanu) era de 3,43 miliarde de lei (aproape 810 milioane de euro). Anul trecut afacerile cumulate ale firmelor menţionate mai sus au crescut, conform calculelor Capital în baza informaţiilor afişate pe Ministerul Finanţelor Publice, cu 11%, ajungând la 2,93 miliarde de lei (692 milioane de euro). Este de menţionat faptul anul 2010 a fost resimţit de regii asfaltului, care au cumulat afaceri de 2,61 miliarde de lei,