“Avem la Timişoara, de multă vreme, un Memorial al Revoluţiei, întreţinut cu greu, în condiţii uneori dramatice, de un om modest şi la locul lui, Traian Orban. Şi, atunci când vine cineva, oricine ar fi el, de orice culoare, credinţă sau orientări politice, şi spune "hai să dezvoltăm acest nucleu şi să-l înscriem pe harta marilor muzee ale lumii, asemeni Yad Vashemului din Israel", troglodiţii falsei istorii a României sar ca arşi şi strigă fariseic: trădare!”, s-a revoltat Adrian Sanda, revoluţionar timişorean, fost secretar de stat al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor.
Ce se vrea?
“Ce se vrea, de fapt, este ca nu cumva Timişoara să îşi primească, în sfârşit, confirmarea universală de oraş simbol al schimbării de regim din Decembrie 1989 în România, să nu care cumva să afle o lume întreagă adevărul, să se mai poată broda diversiuni pe tema Iaşiului, atât de drag domnului Unguent şi pseudo-revoluţionarului Mărieş, să se mai poată ţese basme cu servicii secrete care ar fi făcut Revoluţia pentru şi în locul românilor, să se mai poată arunca în derizoriu onoarea şi mândria timişorenilor şi bănăţenilor. Manevra aceasta, parcă desprinsă din manualul de manipulare al securităţii, dovedeşte o dată în plus cu cine avem de-a face. Nemernicia merge până la încercarea de a-l implica chiar pe Traian Orban împotriva unui proiect care i-ar aduce conducerea unui muzeu organizat şi dotat la standarde ultramoderne, după ce, ani de-a rândul, tocmai cei care acum înceracă să se folsească de numele lui l-au ignorat şi izolat cu nesimţire. Faptul că acest revoluţionar autentic nu a răspuns provocării merită nu doar aplaudat, ci consemnat ca un semn al trăiniciei spiritului timişorenilor, conştienţi de rolul şi locul lor. Trebuie să fii negru la suflet şi în cerul gurii ca să refuzi ideea organizării de donaţii internaţionale pentru un