Pentru Senat (am scris deja și am prezentat și motivele, aici), votez cu Eckstein-Kovacs Peter. Dilema a rămas în privința opțiunii pentru Camera Deputaților. Pentru a mă dumiri (și decide) măcar în parte, am acceptat invitația la o întâlnire-dezbatere cu candidații uneia dintre formațiunile politice aflate în competiție, pe de o parte, respectiv jurnaliști, bloggeri și ”reprezentanți ai mediului asociativ din oraș” (am citat din invitație) pe de altă parte.
Mai întâi titlul și subtitlul invitației: ”Politică 2.0. Politizăm internetul sau online-izăm politica”. Pentru că m-a zgârâiat acel ”online-izăm”, o construcție care e definită, la nivel informal, în limba română, ca fiind un barbarism. Adică o construcție cu o aparentă logică și corectitudine gramaticală, dar care, pur și simplu, sună ca naiba. Și pentru că, într-o anumită măsură, are legătură și cu ceea ce s-a discutat la întâlnire. Mai exact cu o lipsă de capacitate a politicienilor (și a echipelor de campanie) de a comunica în spațiul virtual. De a se adapta limbajului, convențiilor, regulilor nescrise ale comunicării online și, în special, în zona rețelelor de socializare. Motiv pentru care forțează nota. Sau, dacă doriți, în loc să comunice, online-izează. Copiază metodele folosite la televizor, pe stradă, în presa scrisă (tipărită dar și în cea online care se rezumă să translateze textele scrise) unde au ajuns la performanțe remarcabile în a reuși să nu spună ceva concret și, totuși, să obțină voturi. Apoi se miră că sunt tratați cu indiferență. Că mesajele lor sunt ignorate.
Ceea ce nu realizează politicienii și comunicatorii lor e faptul că, în realitate, mesajele lor sunt ignorate de cea mai mare parte a românilor și în cazul celorlalte media (nu doar în online). Spre deosebire de cele clasice, în online există însă un feedback vizibil (contoare cu număr de accesări ale unui articol, apr