Consiliul Concurenţei se pregăteşte să penalizeze retailerii Metro, Selgros, Real, Billa şi Mega Image din cauza taxei de raft şi a clauzelor abuzive
Unele mari lanţuri de magazine şi furnizorii lor ar putea fi amendate la începutul anului viitor, după ce se va încheia investigaţia declanşată în anul 2009, a anunţat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. “La începutului lui 2013 va fi finalizată investigaţia pe piaţa de retail (care vizează marile lanţuri de magazine şi furnizorii lor – n.r.). S-ar putea să fie sancţiuni”, a afirmat Chiriţoiu într-un seminar pe teme de competiţie. El a precizat că piaţa de retail nu este printre pieţele care merg cel mai prost în România, cel puţin din perspectiva evoluţiei preţurilor, şi a menţionat că au fost sectoare unde preţurile au crescut mai mult decât la alimente.
Anterior, instituţia a demarat patru investigaţii pe piaţa comercializării produselor alimentare. Acestea vizează companii ca Metro, Real, Rewe, Mega Image, Billa România şi CDE R Interex. “Investigaţiile privesc posibile înţelegeri anticoncurenţiale între comercianţi şi furnizorii acestora, referitoare la stabilirea preţurilor de vânzare sau de revânzare, cu potenţiale efecte asupra bunăstării consumatorilor finali”, declara în primăvară Valentim Mircea, vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei. Retailerii se află într-o expansiune continuă în ultimii ani, în fiecare săptămână anunţând deschiderea unui magazin în ţară.
Taxe de raft şi de extindere
Producătorii de alimente s-au plâns în mai multe rânduri că marile lanţuri de magazine umflă preţurile mărfurilor pe care le scot la vânzare. Ei au acuzat faptul că le sunt impuse taxe de raft foarte mari care nu fac altceva decât să scumpească mâncarea de producţie internă cu peste 30%.
Firmele autohtone susţineau că sunt obligate să-şi vândă prod