Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vestea care poate aduce un suflu nou în Educaţie. Profesorii vor avea o lege de salarizare doar a lor

Publicat in Antena 3, joi 29 noiembrie 2012 ·

De anul vitor, profesorii vor avea lefuri mai mari şi o lege specială de salarizare, pentru ca aceştia să nu mai fie printre bugetarii cu cele mai mici salarii din România. Noul contract colectiv de muncă, promis de ministrul Educaţiei, prevede şi prime de instalare, salarii în plus la pensionare, dar şi de majorări salariale. Iar de luna aceasta, veniturile profesorilor devin confidenţiale.

Profesorii vor avea o lege de salarizare doar a lor. Ministrul Educaţiei s-a obligat ca să o trimită în Parlament până în luna martie. Prin noul contract colectiv de muncă, salariile profesorilor sunt trecute la secret.

Când se căsătoresc ei sau copiii lor, la decesul socrilor sau la schimbarea domiciliului, profesorii primesc zile libere. Dar vor primi şi bani mai mulţi. Când se va angaja, profesorul va avea dreptul la o primă de instalare, iar când se va pensiona, va avea dreptul la 3 salarii compensatorii

Profesorii vor putea profita de examenele naţionale. De exemplu, în timpul bacalaureatului, unii dascăli sunt nevoiţi să lucreze şi noaptea. Acest efort va fi răsplătit printr-un spor de 100% din salariul de bază. Dar sindicaliştii au mize şi mai mari.

Cu noile drepturi, profesorii îi întrec chiar pe mulţi angajaţi de la privat, cred specialiştii în resurse umane. Însă, la privat, sunt angajaţi care îşi permit să ceară în contract tot felul de clauze şi mofturi personale.

De anul vitor, profesorii vor avea lefuri mai mari şi o lege specială de salarizare, pentru ca aceştia să nu mai fie printre bugetarii cu cele mai mici salarii din România. Noul contract colectiv de muncă, promis de ministrul Educaţiei, prevede şi prime de instalare, salarii în plus la pensionare, dar şi de majorări salariale. Iar de luna aceasta, veniturile profesorilor devin confidenţiale.

Profesorii vor avea o lege de salarizare doar a lor.

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 21 minute
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 46 minute
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum 43 minute
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 9 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 34 minute
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 26 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 10 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 8 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 10 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

23°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°