Individul care a înjunghiat în gât un tânăr în vârstă de 18 ani, handbalist la LPS Suceava, în clubul Ranch din Suceava, a fost condamnat la o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare.
Aurel Munga, în vârstă de 30 de ani, din comuna Şcheia, a fost judecat pentru infracţiunea de tentativă de omor, condamnarea la pedeapsa de cinci ani de închisoare, decisă ieri de magistraţii Tribunalului Suceava, putând fi atacată cu recurs.
La mijlocul lunii septembrie, Mihai Beniamin Maruseac, handbalist la grupa de juniori a LPS Suceava, se afla în club alături de câţiva prieteni minori. Unul dintre ei a avut un clinci cu un tânăr de la o masă alăturată, iar Maruseac a intervenit. Individul care a comis tentativa de omor a fost lovit de unul dintre prietenii lui Maruseac, moment în care a scos un cuţit şi l-a înjunghiat în gât pe handbalist, sub privirile îngrozite ale zecilor de clienţi aflaţi în local.
Handbalistul a vrut să riposteze, dar în momentul imediat următor a pus mâna la gât şi şi-a dat seama că a fost înjunghiat.
Transportat la Spitalul Judeţean, acesta a fost operat de urgenţă, medicii stabilind că viaţa i-a fost pusă în pericol, condiţii în care fapta a fost încadrată la tentativă de omor.
Individul care a înjunghiat în gât un tânăr în vârstă de 18 ani, handbalist la LPS Suceava, în clubul Ranch din Suceava, a fost condamnat la o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare.
Aurel Munga, în vârstă de 30 de ani, din comuna Şcheia, a fost judecat pentru infracţiunea de tentativă de omor, condamnarea la pedeapsa de cinci ani de închisoare, decisă ieri de magistraţii Tribunalului Suceava, putând fi atacată cu recurs.
La mijlocul lunii septembrie, Mihai Beniamin Maruseac, handbalist la grupa de juniori a LPS Suceava, se afla în club alături de câţiva prieteni minori. Unul dintre ei a avut un clinci cu un tânăr de la o ma