Cântăreaţa Mary J. Blige a fost dată în judecată miercuri de o bancă din Statele Unite, care susţine că artista americană şi soţul ei nu au achitat un împrumut în valoare de 2,2 milioane de dolari.
Potrivit unor documente depuse la Curtea Supremă din Manhattan, New York, Signature Bank solicită achitarea împrumutului iniţial şi plata unor dobânzi de 58.000 de dolari, informează Reuters.
Mary J. Blige, în vârstă de 41 de ani, care a vândut peste 50 de milioane de albume pe plan mondial, şi soţul ei, Martin Isaacs, au contractat acest împrumut în octombrie 2011.
În acest proces, pe lista acuzaţilor apare şi numele companiei de producţie muzicală deţinută de Mary J. Blige, Mary Jane Productions Inc.
Noul proces reprezintă încă o problemă de natură financiară cu care se confruntă cântăreaţa newyorkeză. La începutul acestui an, fundaţia ei de caritate, The Mary J. Blige and Steve Stoute Foundation for the Advancement of Women Now Inc, a fost acuzată de deturnare de fonduri şi de înşelăciune, prin utilizarea frauduloasă a banilor destinaţi unor burse studenţeşti.
Mary J. Blige a vorbit despre acel proces într-un interviu acordat în luna iunie.
"Vieţile unor femei tinere sunt în joc. Simt ceea ce simt şi ele. Nu vreau ca ele să sufere. Le-am promis ceva şi mă voi ţine de cuvânt", a spus artista americană.
Pe parcursul celor 15 ani de carieră, Mary J. Blige a lansat pe piaţă nouă albume şi a fost recompensată cu nouă premii Grammy. Cel mai recent album, lansat în anul 2011, se numeşte "My Life II... The Journey Continues (Act 1)". Mary J. Blige este singurul artist din lume care a fost premiat cu Grammy la toate cele trei categorii majore ale muzicii afroamericane - "R&B", "Rap" şi "Pop & Gospel".