Societatea moldovenească în sprijinul femeilor maltratate în familie.
Organizații cum este „Casa Mărioarei”, care adăpostesc și ajută femei bătute sistematic de soți, spun că fenomenul este foarte răspândit, dar greu de combătut. Una din cauzele principale: de frică și de rușine aceste femei nu spun altora ce li se întâmplă, nu se plâng autorităților. Dar astăzi, două femei bătute acasă au apărut la un club de presă, în fața jurnaliștilor. Nu pentru că n-ar pune preț pe viața privată, ci pentru că, povestindu-și tragedia, speră să provoace societate la acțiune și să ușureze soarta altor femei. Relatează Alla Ceapai:
Natalia a fost bătută nu o dată de soţul ei, care muncea ocazional şi practic nu aducea bani în familie. Iar amarul sărăciei în care trăia şi-l îndulcea lovind în nevastă. Dorindu-şi să păstreze familia, Natalia răbda agresiunile. Însă paharul răbdării s-a revărsat când soţul şi-a bătut fiica, ameninţând-o cu moartea.
La îndemnul unei prietene, căreia i s-a plâns, Natalia a apelat la ajutorul juriştilor de la organizaţia Promo-Lex.
„Aş vrea să încurajez femeile care tot au violenţă în familie să nu ţineţi în voi, să căutaţi ajutor, fiindcă ajutorul este. Să vă informaţi, să citiţi, mai ales că acum avem calculatoare şi putem orice informaţie să o primim şi este o salvare. Da, noi toţi credem - că şi eu până în ultimul moment am crezut că se vor schimba lucrurile -, dar soţul meu a împlinit deja 40 de ani şi cu părere de rău nu s-a schimbat situaţia la noi în familie. soţul meu a fost de mai multe ori închis, dar noi am sperat, până în ultimul moment noi am sperat că el se va schimba.”
Cu ajutorul juristei de la Promo Lex, Lilia Potâng, cele două victime, Natalia şi fiica ei, au obţinut în instanţă o ordonanţă de protecţie, prin care soţului i s-a interzis timp de trei luni să stea cu ele în casă. După