Numărul incidentelor electorale a scăzut la jumătate comparativ cu alegerile locale. Aşa susţin prefectul Costică Macaleţi şi reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP). Potrivit situaţiei deţinute de aceştia, în 20 de zile de la demararea campaniei electorale au fost înregistrate 15 posibile încălcări ale legii, comparativ cu 33 în vară.
Aspectele semnalate se referă la afişajul electoral în locuri nepermise, distrugerea sau deteriorarea materialelor de campanie cât şi furtul acestora, fiind deschise patru dosare penale care sunt în cercetare. „Cifrele arată că botoşănenii abordează cu maturitate civică procesul electoral. Şi forţele politice implicate dau dovadă de o mai mare responsabilitate în faţa prevederilor legale”, a punctat primul reprezentant al guvernului în teritoriu.
Campania electorală se va finaliza pe 8 decembrie.