Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Activitatea legislativă 2008-2012 a deputatului Ioan Oltean

Publicat in Bistrita24, joi 29 noiembrie 2012 ·

Mi-am reprezentat alegătorii în Parlamentul României cu maximă responsabilitate, fiind nu numai cel mai activ şi eficient parlamentar de Bistriţa-Năsăud, ci şi parlamentarul care a reprezentat cetăţenii judeţului la cel mai înalt nivel al puterii legislative, fiind vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor pe întreaga durată a mandatului 2008 – 2012. Răspund cu o lege adoptată în interesul cetăţenilor pentru fiecare discurs demagogic al contracandidaţilor mei. Între experienţă şi amatorism, nu am nici o îndoială că veţi alege cu înţelepciune. Cine votează cu mintea, votează cu inima! Bilanţul activităţii parlamentare a lui Ioan Oltean în mandatul 2008 – 2012 este zdrobitor nu numai în comparaţie cu oricare dintre cele ale parlamentarilor USL dar este zdrobitor în comparaţie cu bilanţurile tuturor parlamentarilor USL din judeţ, luaţi laolaltă. În vreme ce aceştia s-au remarcat prin prezenţa constantă în topurile chiulului parlamentar şi inactivităţii, topuri realizate de Institutul Pentru Politici Public şi alte organizaţii reprezentând societatea civilă, pentru deputatul Ioan Oltean vorbesc de la sine cifrele oficiale, publicate pe site-ul Camerei Deputaţilor, pe care le cităm sec şi fără comentarii: Luări de cuvînt în plen: 2444 (în 203 şedinţe) Declaraţii politice: 66 Luări de cuvînt în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor: 677 (în 170 şedinţe) Propuneri legislative iniţiate: 26 Întrebări şi interpelări: 5 Moţiuni: 3 În spatele fiecăreia dintre aceste cifre, stau mii de ore de muncă, de întâlniri cu cetăţenii, cu reprezentanţii administraţiilor publice la nivel local şi central. Multe dintre Legile iniţiate şi promovate de către deputatul Ioan Oltean sunt inspirate din problemele cetăţenilor şi comunităţilor din Colegiul 3. Printre ele: L148/2008 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea art.26 din Legea nr.346/2004 privind stimularea înfiinţării şi de

Articolul in Bistrita24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 25 iunie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
S.C. METROM INDUSTRIAL PARC S.A. organizează selecţie de ofertă în vederea realizarii studiului de fezabilitate pentru infiintarea unui parc fotovoltaic, conform Ghidului solicitantului din cadrul Programului cheie 1 „Surse regenerabile de energie s

12 copii de la o grădiniță din Sectorul 2, transportați la spital cu semne de toxiinfecție alimentară

HotNews acum 11 ore
Mai mulți copii de la o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei au avut nevoie de îngrijiri medicale marți, după ce au acuzat stări de rău. Potrivit ISU București-Ilfov, 12 copii cu vârste între 3 și 6 ani și un adult au fost evaluate de echipajele me

Patronul clubului „Expirat”, mesaj din arest. „Sunt bolnav sau sunt infractor?”

HotNews acum 9 ore
Andrei Șoșa, patronul clubului „Expirat” din București, a transmis un mesaj din spatele gratiilor, unde se află în arest preventiv sub acuzația de trafic de droguri. El susține că a ajuns în această situație pentru că a achiziționat „somnifere de pe

FOTO Nicușor Dan, chiar lângă Donald Trump la poza de grup de la summitul NATO

HotNews acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a apărut marți seara chiar în spatele omologului său american Donald Trump, în fotografia oficială realizată înaintea dineului oferit de regele Willem-Alexander al Țărilor de Jos, în marja summitului NATO de la Ha

USR cere din nou demiterea lui Mihail Neamțu din fruntea Comisiei de Cultură, după un derapaj la adresa noii ministre de Externe, Oana Țoiu. „Poze trucate folosite de un deputat extremist”

HotNews acum 11 ore
USR cere demiterea deputatului AUR Mihail Neamțu din funcția de președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, după ce acesta a publicat o fotografie trucată cu ministra de Externe Oana Țoiu. „Mihai Neamțu a avut un nou derapaj incalifica

Wimbledon: Miriam Bulgaru a fost eliminată în primul tur al calificărilor

News.ro acum 8 ore
Jucătoarea română Miriam Bulgaru a fost învinsă marţi, în primul tur al calificărilor de la Wimbledon, părăsind turneul londonez. Miriam Bulgaru (26 de ani, locul 204 WTA) a pierdut în primul tur al tabloului secundar de la Wimbledon, fiind învinsă

Daniel David: Sunt pregătit să fiu acum un ministru de sacrificiu, dispus să ducă şi criticile ticăloase şi pe cele justificate/ Cu mesaj simbolic, voi renunţa lunar la 25% din salariul meu de la minister, pentru a redirecţiona banii spre burse

News.ro acum 6 ore
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a prezentat, marţi seară, angajamentele sale pentru al doilea mandat, menţionând că optimismul său ”s-a transformat acum într-un realism îngrijorat”. ”Eu sunt pregătit să fiu acum un ministru de sacrificiu, dispus

ANPC, ordin pentru toate mall-urile: Urgent, deratizare şi dezinsecţie

Buna ziua Brasov acum 2 ore
„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor informează opinia publică că, din dispoziţia preşedintelui instituţiei, domnul Cristian Popescu Piedone, toate centrele comerciale de tip mall din România sunt obligate să efectueze de urgenţă a

Crin Antonescu: „Bolojan este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate”

Gandul acum 10 ore
Crin Antonescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a declarat că noul premier Ilie Bolojan ”este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate, cu partenerii de guvernare, cu, desigur, fenomene care sunt greu de

Zelenski le cere statelor europene din NATO să ajute militar Ucraina cu 0,25% din PIB

Adevarul acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi, la summitul NATO ce se desfăşoară la Haga, ca statele europene membre ale acestei organizaţii să finanţeze ajutorul militar oferit Ucrainei în războiul cu Rusia cu cel puţin 0,25% din PIB-ul l

Vremea

București
acum

20°
mie.

20°/34°
joi

23°/37°
vin.

21°/35°
sâm.

18°/26°
Iasi
acum

16°
mie.

16°/31°
joi

18°/27°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/34°
joi

22°/31°
vin.

21°/25°
sâm.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

21°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

16°/25°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/36°
joi

22°/38°
vin.

19°/34°
sâm.

20°/29°