A plecat acum mulţi ani, dintr-un oraş mic, spre Capitală. A lăsat în urmă prietenii din copilărie cu care bătea grădinile şi cîmpurile la ţară, la mamaie. A lăsat în urmă apartamentul mic pe care-l împărţea cu părinţii şi cu fratele mai mic. A ajuns la facultate în anul I cu lînurile tricotate de mama, cu flaneaua în ale cărei fire andreaua răsucise ceva din aerul de acasă, miros de şifonier aranjat, de cămară bogată, de detergent ieftin, un aer atît de diferit de locul în care ajunsese.

DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă Timp Apoi a învăţat. Anul II, III, a învăţat pe rupte. Nu era chiar dintre cei care se proţăpeau în primele rînduri la fiecare curs, la fiecare seminar, dar, de cele mai multe ori, era prezent. Citea, punea întrebări, discuta cu profesorul, participa la diverse cenacluri, îl ştia lumea de inteligent şi sprinţar la minte. Legătura cu acasă a rămas puternică în anii de studenţie. Pachetele mamei în camera de cămin aduceau ceva din sufletul de acolo. Dar, încet-încet, ceva se schimba. Borcanul cu untură – în care stăteau încleiate bucăţile gustoase de carne pus lîngă cursurile cu subiecte rupte de lumea asta şi lîngă o revistă englezească pe coperta căreia Steve Jobs (încă viu) ţinea toată lumea în palmă – părea la fel de ciudat ca un obiect intim expus la muzeu. Îi dădea aceeaşi senzaţie de nepotrivire şi poate de uşoară jenă ca atunci cînd a văzut aruncat în stradă un fotoliu exact ca cele pe care le avea şi acum acasă. Ca atunci cînd, pentru prima oară plecat, a scos emoţionat la aeroport, odată cu paşaportul, şi periuţa de dinţi, care a zburat cît colo pe dalele lucioase, printre picioare de străini. Periuţa lui de dinţi în aeroportul de la Schiphol.

Apoi a plecat cu burse prin universităţi străine. Apartamentul minuscul din oraşul de departe, cu mama şi cu tata în el, cu aerul lui,