Isabelle Dinoire, beneficiara primului transplant de faţă din istorie, a acordat un interviu pentru BBC, în care a povestit cum s-a petrecut accidentul în care a fost desfigurată, cum a decurs recuperarea şi cum se simte acum, cu noul ei chip.

În 2005, Isabelle a intrat în depresie şi a încercat să se sinucidă cu un cocktail de somnifere. A zăcut inconştientă mai multe ore, timp în care labradorul său a muşcat-o în repetate rânduri de faţă, pentru a o trezi.

Isabelle, înainte de operaţie (stânga), la puţin timp după (centru, 2009) şi astăzi. Sursa foto BBC

Când şi-a recăpătat cunoştinţa, franţuzoaica avea faţa plină de sânge. "Îmi venea greu să cred că tot sângele ăla e al meu şi că faţa îmi fusese distrusă de câine", a declarat Dinoire.

Gura, nasul şi bărbia femeii fuseseră atât de rău distruse, încât medicii au stabilit că nu pot opta pentru o reconstrucţie facială clasică. Astfel, au încercat o procedură complet nouă: un transplant de faţă de la o pacientă decedată.

Operaţia a durat 15 ore şi a fost o premieră mondială. Medicii nu ştiau ce reacţii putea avea organismul Isabellei, existând posibilitatea ca acesta să respingă ţesuturile transplantate.

"Mă simţeam ca un animal de la circ"

La început, Isabelle a fost bucuroasă că i s-a acordat o nouă şansă. Curând, însă, viaţa ei s-a transformat în calvar, deoarece era recunoscută peste tot. "Locuiesc într-un oraş mic, toţi ştiau de transplantul meu. Când mergeam pe stradă, oamenii râdeau şi ziceau: 'Ea e!'. Mă simţeam ca un animal de la circ", povesteşte Isabelle.

Treptat, femeia, acum în vârstă de 45 de ani, s-a obişnuit cu reacţia oamenilor. "Dacă lumea se holbează la mine, mă holbez şi eu la ei. Iar dacă mă simt deprimată, mă uit în oglindă şi îmi amintesc de femeia care mi-a 'dăruit' chipul, asta îmi dă speranţă", spune Isabelle.

Totuşi, franţuzoai