Un şofer în vârstă de 53 de ani, din municipiul Suceava, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost prins de poliţie în timp ce încerca să iasă cu maşina din şanţul în care intrase. Miercuri, în jurul orei 17.40, o patrulă de la Secţia Rurală Moara a depistat în trafic pe DC 71, în Moara, un autoturism care se afla în șanțul de pe marginea drumului, fiind avariat în partea din față.
Conform anchetei poliţiei, în momentul în care patrula a ajuns în zonă şoferul era blocat în autoturism şi efectua manevre repetate în încercarea de a readuce maşina pe carosabil. La volan a fost identificat Frantz S., în vârstă de 53 de ani, din municipiul Suceava, care, precizează poliţia, emana halenă alcoolică. Bărbatul a fost pus să sufle în aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,82 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, „din cercetările efectuate și audierea martorilor identificați la fața locului s-a constatat faptul că cel în cauză, în timp ce conducea autoturismul, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, respectiv ceață deasă, și a stării de ebrietate în care se afla, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanț. În cauză s-a întocmit dosar penal”.
Un şofer în vârstă de 53 de ani, din municipiul Suceava, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a fost prins de poliţie în timp ce încerca să iasă cu maşina din şanţul în care intrase. Miercuri, în jurul orei 17.40, o patrulă de la Secţia Rurală Moara a depistat în trafic pe DC 71, în Moara, un autoturism care se afla în șanțul de pe marginea drumului, fiind avariat în partea din față.
Conform anchetei poliţiei, în momentul în care patrula a ajuns în zonă şoferul era blocat în autoturism şi efectua manevre repetate în încercarea de a readuce maşina pe carosabil.