Deputaţii din Comisia Juridică au decis, joi, cu şapte voturi "pentru" şi şase voturi "împotrivă", să amâne elaborarea raportului în legătură cu cererea Ministerului Justiţiei de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Ion Stan, următoarea şedinţă urmând a avea loc lunea viitoare, informează Mediafax.
În favoarea amânării s-au pronunţat deputaţii PSD şi PNL, în timp ce deputaţii PDL au votat împotriva amânării.
Prin decizia de a amâna elaborarea raportului pentru lunea viitoare, Comisia Juridică depăşeşte termenul de 1 decembrie, care a fost stabilit de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor ca data maximă până la care trebuie elaborat raportul în cazul Ion Stan.
Deputatul Ion Stan a venit, joi, la Comisia juridică a Camerei, întrunită pentru a elabora raportul privind cererea de încuviinţare a arestării sale preventive, însoţit de avocatul său, Doru Viorel Ursu, acesta din urmă spunându-le jurnaliştilor: "Vreţi sânge? O să aveţi sânge suficient!".
Ministrul Justiţiei a transmis, marţi, preşedintelui Camerei Deputaţilor solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Ion Stan, acuzat de două infracţiuni de trafic de influenţă.
Deputaţii din Comisia Juridică au decis, joi, cu şapte voturi "pentru" şi şase voturi "împotrivă", să amâne elaborarea raportului în legătură cu cererea Ministerului Justiţiei de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Ion Stan, următoarea şedinţă urmând a avea loc lunea viitoare, informează Mediafax.
În favoarea amânării s-au pronunţat deputaţii PSD şi PNL, în timp ce deputaţii PDL au votat împotriva amânării.
Prin decizia de a amâna elaborarea raportului pentru lunea viitoare, Comisia Juridică depăşeşte termenul de 1 decembrie, care a fost stabilit de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor ca data max