Şoferii gorjeni apelează tot mai mult la internet pentru a se programa la Registrul Auto Român. Astfel, oamenii îşi pot alege singuri ziua şi ora la care să se prezinte la Reprezentanţă pentru efectuarea inspecţiilor tehnice periodice sau pentru alte servicii.
Potrivit conducerii RAR Gorj, până în momentul de faţă, din cei aproximativ 13.000 de clienţi o treime s-au programat on-line. “Până în momentul de faţă, o treime dintre şoferii s-au programat pe internet pentru a beneficia de serviciile Registrului Auto. Prin programarea on-line, şoferii îşi pot alege singuri ziua şi ora la care se pot prezenta la Reprezentanţă. În acest fel creşte optimizarea programărilor. Până acum, RAR Gorj a efectuat un număr 13.017 prestaţii pentru clienţi”, a declarat Vasile Picioruşi, şeful RAR Gorj. De la începutul anului şi până în prezent au fost controlate în trafic un număr de 1.040 de vehicule, dintre care 139 au fost identificate cu neconformităţi care care condus la reţinerea certificatului de înmatriculare în vederea remedierii. “În conformitate cu statisticile oficiale din numărul total al accidentelor rutiere, sub 2% sunt generate de defecţiuni tehnice ale autovehiculelor”, a mai precizat Vasile Picioruşi.
Şoferii gorjeni apelează tot mai mult la internet pentru a se programa la Registrul Auto Român. Astfel, oamenii îşi pot alege singuri ziua şi ora la care să se prezinte la Reprezentanţă pentru efectuarea inspecţiilor tehnice periodice sau pentru alte servicii.
Potrivit conducerii RAR Gorj, până în momentul de faţă, din cei aproximativ 13.000 de clienţi o treime s-au programat on-line. “Până în momentul de faţă, o treime dintre şoferii s-au programat pe internet pentru a beneficia de serviciile Registrului Auto. Prin programarea on-line, şoferii îşi pot alege singuri ziua şi ora la care se pot prezenta la Reprezentanţă. În acest fel creşte optimizarea