- Social - nr. 233 / 29 Noiembrie, 2012 Realitatile social-politice si economice ale Transilvaniei de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul celui de-al XX-lea au demonstrat ca Unirea Transilvaniei cu Romania a fost rezultatul unui indelungat proces de formare si maturizare a constiintei unitatii de neam si de limba din cele mai indepartate timpuri, opera la care a lucrat poporul roman de pe ambele versante ale Carpatilor. Inca de la inceputul Primului Razboi Mondial, numerosi romani de pe aceste meleaguri, care erau inrolati in armata austro-ungara, si-au manifestat dorinta sa treaca de partea armatei romane, pentru a-si aduce si ei contributia la eliberarea si unificarea Romaniei. Ca prizonieri, sau dezertand din armata, ei s-au inrolat ca voluntari in armata romana, dintre acestia putand aminti pe cativa din zona Reghinului: Simion Mandrescu din Rapa de Jos, ing. Florea Bogdan din Reghin, Hanes Chirila din Sacalu de Padure, Danciu George din Idicel etc. In timpul evenimentelor revolutionare din 1918 au avut loc miscari revolutionare si de eliberare nationala a popoarelor asuprite din Transilvania, constituindu-se comisii locale care vizau ca punct final unirea cu Romania. Ca forme de organizare a populatiei romanesti in luptele revolutionare din 1918 au fost Consiliile Nationale Romane (CNR) si Garzile Nationale. CNR pentru intreg comitatul Mures-Turda s-a constituit la Reghin in data de 5 noiembrie 1918, dupa ce in prealabil, la 31 octombrie 1918, s-a constituit Consiliul National Roman Central (CNRC) cu sediul la Arad. Biroul CNR din Reghin a fost compus din: dr. Augustin Chetianu – presedinte; Vasile Duma – vicepresedinte; Ariton M. Popa – secretar I; Ioan Harsia – secretar II; Ioan Varga – notar. Sub directa indrumare a CNR judetean au inceput sa se formeze consilii nationale si garzi civile aproape in fiecare comuna, unde erau alesi cei mai de seama