„Tratamentul este gratis, atunci când apare nesiguranţa, cel mai bine ar fi de făcut un test pentru a verifica dacă sunteţi infectat”.
Strategia zero infectări, zero discriminare şi zero decesuri în rezultatul maladiei SIDA cuprinde angajamentele şi sarcinile pe care Ministerul Sănătăţii şi le-a asumat în cadrul celui de-al patrulea Program Naţional de prevenire şi control al infecţiei HIV. În acest scop, instituţiile de sănătate în comun cu societatea civilă realizează proiecte de educare, comunicare şi suport în peste 20 de localităţi.
În prezent cheltuielile pentru tratamentul persoanelor infectate sunt acoperite din Fondul Global, susţinere de care va fi nevoie şi în anii următori, spune ministrul sănătăţii Andrei Usatîi. În opinia ministrului, micşorarea numărului de infectări se poate realiza şi prin instruirea corectă a generaţiilor tinere despre această maladie:
„Surse financiare pentru anii 2014-2015 şi după sunt prevăzute pentru termen de finanţare mediu, dar în afară de aceasta vom negocia şi cu administrarea Fondului Global pentru a continua şi pentru anul 2014 suportul financiar al ţării noastre. Desigur că elementul de prevenire şi de promovare este cel mai important în micşorarea numărului de cazuri, de aceea împreună cu Ministerul educaţiei s-a adaptat curicula necesară pentru a educa generaţia tânără începând cu şcolile.”
Pentru a asigura respectarea drepturilor persoanelor infectate şi a reduce discriminarea a fost modificată şi completată legislaţia în domeniu, a mai precizat ministrul sănătăţii. Cu toate acestea, o evidentă minimizare a stigmatizării este pusă la îndoială de către Denis Maruha, consultant la organizaţia „Credinţa”, întrucât discriminarea faţă de persoanele bolnave este una ascunsă şi ar fi greu de demonstrat:
„Cât de straniu nu ar părea, problema discriminării se atestă şi în