Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bugetul pe 2013 al Primăriei Capitalei. De unde taie Oprescu 178 de milioane de lei

Publicat in Gandul, joi 29 noiembrie 2012 ·

Consilierii generali au aprobat, joi, propunerea municipalităţii de rectificare negativă a bugetului din acest an al Capitalei cu peste 178 de milioane de lei, subvenţiile RADET şi RATB nefiind afectate. În schimb regiile de transport vor primi mai puţini bani pentru investiţii.

Proiectul privind rectificarea negativă a bugetului Capitalei a fost aprobat cu 36 de voturi pentru, şapte împotrivă şi o abţinere.

Astfel, bugetul din acest an al Capitalei se rectifică atât la venituri, cât şi la cheltuieli în minus cu suma de 178.609.000 de lei.

Bugetul instituţiilor finanţate din venituri proprii şi subvenţii va fi suplimentat la venituri cu 61.401.000 de lei, iar la cheltuieli cu 61.666.000 de lei. Diferenţa dintre venituri şi cheltuieli provine de la bugetele spitalelor, fiind asigurată din excedentul anilor precedenţi.

Rectificarea negativă nu afectează subvenţiile Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) şi Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), fiind propusă doar "ajustarea bugetelor acestor instituţii", cu 20 de milioane de lei la RADET şi 43 de milioane de lei la RATB.

Sumele din bugetele creditelor externe şi fondurilor externe nerambursabile aprobate iniţial nu vor fi modificate.

„Deocamdată, a fost o reajustare pe minus, cam la toate capitolele din buget. Este vorba de câteva urgenţe care înseamnă arierate sau plăţi către furnizori şi care trebuiau aprobate, însă, una peste alta, este un fapt ştiut că toate sumele datorate bugetului Primăriei Municipiului Bucureşti din cotele defalcate au fost reduse de Ministerul Finanţelor. Ca atare, şi noi am procedat în consecinţă", a declarat, joi, viceprimarul Capitalei Dan Darabont, care a precizat că este vorba despre 60 de milioane de lei datorate PMB care nu au fost deblocate de Ministerul Finanţelor.

Viceprimarul Darabont a mai spus că, în acest

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Suma uriașă pe care statul român o cheltuie anual pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari

Adevarul acum 27 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunțat cât cheltuie statul român, anual, pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari. Asta nu include indemnizaţia de hrană și norma de hrană.

Ce urmează după decizia CCR privind declarațiile de avere? Nicușor Dan a cerut intervenția Parlamentului. În ce condiții s-ar putea face asta și cât poate dura: „Va conta foarte mult voința politică”

HotNews acum 4 ore
„În cazul în care motivarea deciziei identifică deficiențe de natură tehnică în cadrul legislativ actual, este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate”, transmitea președintele Nicușor Dan, la scurt timp după decizia CCR privin

Haos pe autostrăzile din Germania, după ce Google Maps a arătat în mod eronat că sunt închise. Harta s-a umplut de puncte roșii

Adevarul acum 8 minute
O eroare Google Maps a provocat haos în infrastructura rutieră din Germania, după ce aplicaţia de navigaţie a raportat în mod eronat că mai multe autostrăzi au fost închise.

Trump acuză China că a „încălcat în totalitate” acordul cu SUA privind tarifele

G4Media acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că China a încălcat “în totalitate” acordul privind tarifele cu Statele Unite, transmite agenția Reuters. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - „China, poat

Tudorel Toader, despre decizia CCR privind declarațiile de avere- „Nu rezonează cu statul de drept. E o coincidență stranie, înainte de final de mandat”

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul judecător constituţional Tudorel Toader a avut o reacție cu privire la decizia CCR privind declaraţiile de avere. Într-o intervenție telefonică la Digi24, Toader a subliniat că, până la o eventuală revizuire a Constituției, decizia trebuie re

PNRR: România a reușit sa mai deblocheze înca 70 de milioane de euro din fondurile suspendate

Mediafax acum 2 ore
Problema a apărut după ce Bruxelles-ul a considerat că anumite numiri în funcții de conducere la companiile de stat din energie nu au respectat procedurile asumate prin jalonul 121 din PNRR. Aceste nereguli s-au referit la numiri făcute înainte de i

Roland Garros: Jaqueline Cristian se oprește în turul trei, fiind eliminată de Iga Swiatek

Mediafax acum 33 minute
Deși primul set a fost dominat clar de Swiatek, care s-a impus cu scorul de 6-2, românca de 26 de ani a oferit o replică bună în setul secund, punând-o în dificultate pe tripla campioană de la Paris și salvând o minge de meci. Totuși, poloneza a înc

Dominic Fritz, concluzie în urma întâlnirii de la Cotroceni: „Statul este prea gras şi trebuie să facă o cură de slăbire”

Adevarul acum 3 ore
Dominic Fritz, preşedintele interimar al USR, a precizat vineri, 30 mai, că în cadrul discuţiilor de la Palatul Cotroceni avute cu Nicușor Dan, alături de ceilalți lideri ai partidelor pro-europene, nu au fost făcute înţelegeri pe funcţii sau postur

Ilie Bolojan anunță finalizarea reducerilor de personal la Senat: economii de 3,5 milioane de euro anual, în urma eliminării a 150 de posturi

Adevarul acum 6 ore
Ilie Bolojan, președintele Senatului, a anunțat vineri, 30 mai, că procedura de reducere a personalului din cadrul camerei superioare a Parlamentului României a fost finalizată.

Premierul interimar merge duminică în zonele afectate de inundații: Suntem alături de oameni

Mediafax acum o ora
„Suntem alături de oameni și, încă din primele ore, forțele de intervenție au acționat pentru protejarea vieții cetățenilor, a bunurilor și limitarea pagubelor în comunitățile afectate de inundații. La nivelul Guvernului vom mobiliza în continuare r

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/25°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/21°
dum.

16°/21°
lun.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

13°/23°
lun.

16°/26°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/27°
lun.

16°/29°