Sunetul gros al tobelor se aude de la distanta. Grabesc pasul pe strada marginita de blocurile gri ale Teheranului si ajung din urma procesiunea de Muharram. Versurile cantate curg dintr-o portavoce montata pe un Renault vechi care inainteaza incet. In fata lui sunt copiii, tobele si barbatii. In spate umbla femeile in chador. Toti in negru.
E doliu in Iran, a sasea zi din perioada sfanta in care siitii comemoreaza martirajul lui Hussayn, nepotul Profetului Mohammed. E ziua in care voi fi martor la cea mai intensa manifestare religioasa pe care am vazut-o vreodata.
Amir este unul dintre cei insarcinati de oficialitatile de la Teheran sa se ocupe de grupul jurnalistilor romani. E un tanar de 27 de ani, rotund, cret-barbos si curtenitor. A terminat Stiinte Politice si nu este platit pentru a avea grija de programul nostru. Dar spera ca va fi angajat la una dintre institutiile aflate in subordinea Ministerului iranian de Externe.
In a sasea zi de Muharram m-a intrebat daca nu vreau sa-l insotesc seara, dupa terminarea programului oficial, la „jelania de Muharram” organizata intr-un campus studentesc din nordul Teheranului. „Vei lua parte la ceva ce nu poti vedea in niciun alt loc din lume”, mi-a spus. Mii de tineri merg de Muharram in acest campus pentru ca acolo predica un teolog faimos.
Stau alaturi de Amir intr-un taxi blocat in traficul apocaliptic din Teheran. In ciuda autostrazilor suspendate care traverseaza orasul dintr-un colt in altul, tot nu e suficient spatiu pentru masinile celor 8 milioane de locuitori. Ploua marunt peste bannerele negre intinse deasupra strazilor si inscriptionate cu unduirile verde intens ale caracterelor farsi. Toate spun povestea martirajului Imamului Hussayn, nepotul Profetului Mohammed.
Steag de Muharram si chipul lui Hussayn pe masina de cusut
@N
