Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Speranţe în găsirea unui loc de muncă pentru sute de şomeri din Regiunea de Vest

Publicat in Ziua de Vest, joi 29 noiembrie 2012 ·

Sute de şomeri din Regiunea de Vest au urmat cursuri de TIC, operator introducere date pe calculator, florar decorator, tehnician utilaj salubritate, tehnician protecţia mediului, prin proiectul „Măsuri active privind diminuarea şomajului de lungă durată în judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 - Investeşte în oameni! - cu sprijinul POSDRU Vest.

De asemenea, au fost organizate o caravană de informare şi consiliere, job-shop-uri şi job club-uri, beneficiarii fiind învăţaţi cum să redacteze un CV sau o scrisoare de intenţie, cum să se prezinte la un interviu de angajare, cum să realizeze un plan de afaceri.

Totodată, au avut loc întâlniri cu managerii unor companii de top, care le-au vorbit celor prezenţi despre satisfacţiile şi dificultăţile cu care se confruntă în conducerea unei mari companii sau despre cât de greu este drumul până în vârf.

Adriana Murariu, expertă în comunicare şi PR, a precizat că toţi cei implicaţi în proiect beneficiază de consiliere vocaţională şi asistenţă în identificarea unui loc de muncă, iar pentru o parte dintre ei chiar vor fi identificate locuri de muncă conforme cu pregătirea lor profesională. Pentru cei implicaţi în acest proiect, lunile octombrie şi noiembrie au fost lunile examinărilor şi a recunoaşterii cunoştinţelor pe care le-au acumulat la cursurile de formare profesională la care au participat. Numeroase persoane au participat la sesiunile de evaluare de la Deva şi din Reşiţa, urmând ca în scurt timp să primească şi diplomele care atestă formarea respectivă, cursurile fiind acreditate de către CNFPA.

„Proiectul va avea ca rezultat final creşterea ocupării în rândul categoriilor din grupul ţintă, facilitarea reintegrării şomerilor pe piaţa muncii, ocuparea forţei de muncă în contextul global

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum o ora
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

UPDATE - Eveniment oficial, la Washington, pentru intrarea României în programul Visa Waiver / Precizările ministrului de Externe

News.ro acum o ora
Un eveniment oficial va avea loc, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în p

Ana Birchall solicită Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României

NapocaNews acum 25 minute
Se bate la uși închise. Țara nu mai are justie din 6 decembrie 2024? Ana Birchall a solicitat, miercuri, Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României și interimatul acestei funcții. ‘România este în acest moment o

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum o ora
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Cazinoul din Constanţa, la un pas de redeschidere

Mediafax acum 58 minute
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunţat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emblematică a României. „Lucrarea au fost demarată în 2020, implementată şi de

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Cea mai călduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii 65 de ani. Ce spun meteorologii despre recordurile de temperatură

Ziare.com acum o ora
Meteorologii au anunțat că dimineața zilei de miercuri, 8 ianuarie, a fost cea mai caldă din ultimii 65 de ani. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis că au fost înregistrate recorduri termice la 37 stații meteo din ţară. Temperatu

Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa“' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la CCR „Ordonanța trenuleț“

Ziua Constanta acum 2 ore
Confederația Națională Sindicală 'Cartel Alfa' și AUR au solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituțională a României (CCR) 'Ordonanța trenuleț', a precizat Avocatul Poporului, Renate Weber, miercuri, pentru AGERPRES. Renate Weber a

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum 2 ore
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Comisia Europeană respinge acuzaţiile de cenzură formulate de Mark Zuckerberg

G4Media acum o ora
Comisia Europeană a respins miercuri acuzaţiile de cenzură formulate de patronul Meta, Mark Zuckerberg, care a renunţat în SUA la programul de „verificare a faptelor” (fact-checking), în timp ce Donald Trump se pregăteşte să revină la Casa Albă, rel

Vremea

București
acum

15°
mie.

6°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

7°/12°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

15°
mie.

8°/15°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°