Sâmbătă- la orele 16.34, luminile festive, ce vor împodobi anul acesta marile artere de circulaţie, precum şi accesul în imobilele de locuit din Sectorul 4, vor fi aprinse. Sursa: OCTAVIAN COCOLOŞ
Sub genericul „Crăciunul tuturor", autoritatea locală continuă tradiţia, aducând, pentru cel de-al cincilea an consecutiv, magia Sărbătorilor de iarnă şi între blocuri, „acasă la cetăţean".
În cadrul unei promenade ce va porni de la intersecţia „Budapesta", având drept traseu bulevardul Dimitrie Cantemir, cei care vor fi prezenţi la eveniment vor avea prilejul să admire ghirlandele şi ornamentele luminoase, alături de Edilul Sectorului 4, care le va fi ghid.
Luminile din Centrul Capitalei, aprinse pe 5 decembrie
În perioada 1 – 24 decembrie, pe esplanada Parcului Lumea Copiilor se va desfăşura ediţia 2012 a Târgului de Crăciun Sector 4, mai anunță Primăria de Sector. În cadrul acestuia, de la cele 24 de standuri special amenjate, locuitorii Sectorului 4 vor putea achiziţiona preparate tradiţionale din carne, specifice Sărbătorilor de Iarnă, multe dulciuri, cozonaci, jucării, ornamente pentru brad şi masa festivă, dar, mai ales, cadouri, numai bune pentru sacii Moşilor Nicolae şi Crăciun.
În ceea ce privește luminile din Centrul Capitalei, ele vor fi aprinse de primarul general Sorin Oprescu pe 5 decembrie. Totodată, începând cu aceeași dată, vor putea fi achiziţionaţi şi brazi de Crăciun, de la cele 12 standuri ce vor fi amenajate în cadrul târgului.
Tot atunci fiind deschis şi Târgul de Crăciun. Aproximativ 22 de kilometri de ornamente, care au 2,7 milioane de leduri, sunt pregătite de municipalitate pentru sărbătorile de iarnă din acest an. Bucharest Christmas Market are 65 de căsuţe în care vor fi vândute produse tradiţionale de Crăciun, vin fiert şi alte obiecte specifice sărbătorilor de iarnă. În acest an, bradul de Crăciun a fost montat î