Ieri, Tribunalul Suceava i-a arestat preventiv, pentru 29 de zile, pe Gheorghe Ignat, de 29 de ani, din Suceava, Robert Florian Miu, de 32 ani, din Bucureşti, Nicuşor Gabriel Popescu, de 26 de ani, din Sibiu, şi Ionuţ Ovidiu Ţilea, de 29 de ani, din Suceava, acuzaţi de infracţiuni internaţionale cu carduri electronice.
Începând cu 2010, potrivit unui comunicat oficial, procurori ai DIICOT Suceava şi ofiţeri judiciari din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Suceava, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal multinaţional, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „constituire a unui grup infracţional organizat”, “deţinere de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică”, „acces, fără drept, la un sistem informatic”, „fraudă informatică” şi „efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos”.
În fapt, inculpaţii ar fi făcut retrageri frauduloase din ATM-uri din Australia, Malaezia şi Marea Britanie.
Prejudiciul total estimat până la acest moment este de aproximativ 500.000 dolari australieni, informează poliţia.
La percheziţii, au fost ridicate pentru cercetări 14 telefoane mobile, 14 cartele telefonice, 4 laptop-uri, un HDD, o unitate centrală de calculator, 3 stick-uri, un aparat GPS, un Ipad, 3 carduri memorie, 5 carduri cu bandă magnetică şi două montaje electronice, susceptibile a fi folosite în comiterea infracţiunilor.
La acţiune au mai participat ofiţerii de poliţie judiciară de la BCCO Bucureşti, Sibiu şi Iaşi. Suportul tehnic a fost asigurat de S.O.S. Suceava şi D.G.I.P.I.
În cauză s-a cooperat cu Serviciul Secret din cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti, cu ofiţeri de poliţie din cadrul Australian Federal Police, precum şi cu autorităţile de aplicare a legii din Austria şi Marea Britanie.