Tabloidul înseamnă nu doar ceva nuditate şi ceva vorbă de stradă: e sexism total, informaţie aproximativă în care călcăm în picioare pe cine e cu noi şi proslăvim acţionarii şi pe prietenii lor, minciună agresivă, bîrfă fără milă. Tabloidul e tolerabil dacă nu devine un soi de cod social-politic. Practic asta am căpătat în ultimul deceniu: capacitatea de a ironiza femei violate, bătute, muncitori accidentaţi, romi, pensionari, profesori şi tot ce-om mai putea prinde. Cu o constantă: dacă are bani şi ne dă şi nouă, dacă e mare om politic (şi ne dă şi nouă) sîntem cuminţi. Acesta e un tabloid pe stroizi crescut de două mame.
O mamă e anti-dictatura. Îi poţi spune Antena 3, îi poţi spune în general “anti-băsism”. Vine la pachet cu radere fără scrupule mai ales cînd, culmea, ai oricum mii de motive solide şi serioase să razi. Dar ce înseamnă un motiv serios pe lîngă “chiorul”, sugestii de consum de alcool, sugestii de amantlîc.
Altă mamă e anti-corupţia. Se trage din acuzaţia mai mult sau mai puţin dovedită de mafiot. Vine din stenograme scăpate despre demnitari unde mai găseşti şi cîte o înjurătură, o invitaţie la cafea, o sugestie de trafic de influenţă, asta pe lîngă dovezi clare. Vine din vorbe goale scăpate pe facebook cum făcea Iulia Motoc zilele astea, amestecînd o mai veche acuzaţie de corupţie la Daniel Barbu cu o vorbă de budoar.
Tabloidul s-a născut în România cu steroizi politici. Şi susţinut politic. CNA a tăcut atîţia ani (pentru ca acuma, o parte din membri să se dea cu mîinile legate şi mari victime ale guvernării) şi a asistat trecerea tabloidului din print în vizual unde se presupune că e ceva mai reglementată situaţia. Iar chestiunea e social gravă. Un manifest circula acum cîteva zile spunînd că agresiunea tabloidală la adresa femeilor nu are precendent. Şi sînt de acord. Dar trebuie să-i ştim şi originile: vine dintr-o luptă oarbă
