Bazele sportive pentru desfăşurarea Festivalului Olimpic al Tineretului European din luna februarie 2013 sunt gata în proporţie de 99%, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă desfăşurată la primăria Râşnov, secretarul general al Federaţiei Naţionale de Schi, Puiu Gaşpar.
„Mai sunt de finalizat câteva lucruri, dar nu vor fi probleme. De asemenea, locurile de cazare sunt la cel mai înalt nivel, având în vedere că sportivii vor fi cazaţi în Poiana Braşov, unde va fi amenajat Satul Olimpic, în hoteluri de trei şi patru stele. Pot să vă spun că sportivii noştri când merg la competiţii internaţionale de cele mai multe ori sunt cazaţi în internate şcolare. Peste 1.600 de sportivi şi oficiali de sport, fără oficialii comitetelor olimpice europene sau a federaţiilor sportive naţionale din ţările europene, vor fi prezenţi la FOTE. Până în acest moment, au confirmat participarea sportivi, fete şi băieţi, la toate disciplinele, din 43 de ţări. Alte trei ţări nu au confirmat încă“, a declarat Puiu Gaşpar, citat de agerpres.ro.
În ceea ce priveşte competiţiile sportive, acestea se vor desfăşura la Braşov: hocheiul pe gheaţă în Poiana Braşov, unde se va construi în regim de urgenţă încă un patinoar, patinajul artistic, short-track şi schi alpin, la Predeal, snowboard-ul şi schi fond, la Râşnov, sărituri cu schiurile, iar la Complexul Cheile Grădiştei de la Moieciu de Sus, biatlonul.
În cazul în care nu va fi zăpadă suficientă, toate bazele sportive au instalaţii de producere a zăpezii artificiale, a mai spus secretarul general al Federaţiei Naţionale de Schi.
Pe Baza sportivă pentru sărituri cu schiurile de pe Valea Cărbunării din Râşnov se va organiza, în anul 2014, Cupa Mondială de sărituri cu schiurile pentru fete, iar în 2015, Cupa Mondială la sărituri cu schiurile pentru băieţi şi fete, a mai arătat Puiu Gaşpar.
Bazele sportive pentru desfă