Condiţii mai bune de studiu pentru elevii de la Şcoala generală nr. 14 din Bartolomeu. Unitatea de învăţământ are de acum un laborator de informatică dotat la standarde europene. Calculatoarele au fost donate de o firmă de profil la intervenţia lui Petre Roman, candidatul USL la Camera Deputaţilor pe colegiul 8, (Bartolomeu, Triaj, Uzina 2, Stupini, Tractorul).
“Am aflat că la Şcoala nr.14, la laboratorul de informatică, echipamentele existente erau depăşite şi creau o mare problemă în instruirea elevilor şi atunci l-am sunat pe domnul Nicolae Badea, de la Computerland, care mi-e prieten şi l-am întrebat dacă dânsul ar putea să ajute această şcoală. După câteva zile m-a sunat şi mi-a spus că poate. Şi a donat acestei şcoli 11 calculatoare” a declarat Petre Roman, candidat USL la Camera Deputaţilor, în Colegiul 8.
“Mulţumim tuturor celor care s-au implicat şi au făcut un cadou imens şcolii noastre. Copiii se vor bucura cel mai mult. Sunt 11 staţii foarte bune şi ei vor avea posibilitatea să înveţe altfel acum. Nu am cuvinte să spun cât de bucuroşi suntem că avem un laborator de informatică modern“ a declarat Constantin Goran, director Şcoala generală nr.14.
Copiii au acum la dispoziţie 11 calculatoare performante, conectate la internet. Astfel, multe dintre orele de studiu ale elevilor se vor face de acum în laboratorul de informatică.
Condiţii mai bune de studiu pentru elevii de la Şcoala generală nr. 14 din Bartolomeu. Unitatea de învăţământ are de acum un laborator de informatică dotat la standarde europene. Calculatoarele au fost donate de o firmă de profil la intervenţia lui Petre Roman, candidatul USL la Camera Deputaţilor pe colegiul 8, (Bartolomeu, Triaj, Uzina 2, Stupini, Tractorul).
“Am aflat că la Şcoala nr.14, la laboratorul de informatică, echipamentele existente erau depăşite şi creau o mare problemă în instruir