Liderii PDL s-au reunit astăzi într-o ședință de Colegiu Director, pentru a stabili strategia pentru ultima săptămână de campanie și pentru a li se prezenta rezultatele ultimului sondaj CSOP. La reuniune au fost invitați și alți lideri ai ARD, dar nu toți și-au găsit timp. Sursa: CODRIN PRISECARU
Conform unor surse democrat-liberale, rezultatele celui mai recent sondaj CSOP arată că USL are în jur de 48%, în timp ce ARD ar avea 23%. PP-DD are 14%, ceea ce i-a cam deprimat pe liderii prezenți la ședință. Șeful campaniei electorale a ARD, Adriean Videanu, i-a consolat însă, spunând că, la fiecare campanie, democrat-liberalii au crescut cu câte 3% pe final de campanie, iar adversarul a scăzut cu 3%.
Alte date din sondaj arată că premierul Victor Ponta întrunește numai 24% opinii pozitive, în timp ce președintele Traian Băsescu a ajuns la 20%.
De altfel, la finalul ședinței, președintele PDL Vasile Blaga a prezentat și el public cifrele sondajului, spunând că gradul de cunoaștere al ARD a ajuns la 86%. La începutul campaniei, democrat-liberalul Ioan Oltean declarase că numai 40% dintre alegători cunosc inițialele și sigla Alianței.
MRU: "Azi mai puțină campanie și mai multă școală"
De la şedinţă au lipsit lideri locali, angrenați în campanie, dar și preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, deși, de la constituirea ARD, acesta a mai fost prezent la asemenea întruniri, în calitate de invitat. Astăzi, însă, acesta a absentat, Forța Civică fiind reprezentată de Ștefan Pirpiliu, recent plecat din PDL. Să fi venit Ungureanu, lucrurile ar fi evoluat interesant, în contextul în care zilele trecute a avut loc un schimb de replici între Blaga şi Cezar Preda, pe de o parte, şi MRU pe de alta, cei dintâi reproşându-i fostului premier că nu se implică suficient în campanie, cel din urmă replicând că se va clona.
Ungureanu a lipsit însă. O expl