Ierarhia realizată de compania britanică Pearson, care a vizata 40 de state din lume, este condus de Finlanda, urmată de Coreea de Sud şi Hong Kong.
Clasamentul este realizat în baza rezultatelor de la examenele care au loc la fiecare 3-4 ani în domenii precum matematica, ştiinţa şi ştiinţa de carte. Conform studiului prezentat de bbc.co.uk, studierea sistemelor de învăţământ în aceste state ajunge la concluzia că cheltuielile sunt importante, însă nu cât existenţa unei culturi care susţine învăţământul.
Dintre statele europene prezente în top, România devansează doar Turcia aflată pe locul 34, fiind întrecută şi de Bulgaria care este clasată pe locul 30. Printre Statele care se situează după România sunt ţări precum Mexic, Indonezia, Thailanda şi cele mai importante state din America de Sud,Brazilia,Chile, Argentina sau Columbia.
Cele două superputeri în domeniul învăţământului, după cum sunt calificate în studiu Finlanda şi Coreea de Sud, sunt urmate de alte trei sisteme asiatice de învăţământ de calitate, Hong Kong, Japonia şi Singapore. Michael Barber, consilier principal pe probleme de învăţământ la Pearson, subliniază că statele de succes pun la dispoziţia propriilor profesori un statul înalt şi au “cultura” învăţământului.
În raportul Pearson se mai evidenţiază importanţa unor profesori de valoare şi nevoia de a se găsi modalităţi de numire a celor mai buni. Clasamentul arată că nu există o legătură clară între un salariu mai mare şi o prestaţie de calitate mai bună din partea profesorilor, dar sistemele de învăţământ de calitate şi cele lipsite de calitate au consecinţe directe asupra economiei.
Printre primii zece se mai clasează Marea Britanie, Olanda şi Noua Zeelandă, Elveţia şi Canada. SUA sunt abia pe locul 17, în urma Germaniei (15), în timp ce Rusia este pe locul 20, iar Franţa este cu doar 7 poziţii în faţa României