Dacă echipa mare este pe locul opt, puştii născuţi în 93,94 şi 95 au spiritul Rapidului în sânge şi visează la ziua în care vor debuta în Liga I
În Giuleşti viitorul este gri închis spre negru. Se vorbeşte despre insolvenţă, despre salarii neplătite şi despre fotbalişti care nu mai vor să joace. În toată această nebunie, există şi o rază de speranţă: juniorii A.
Totul se poate schimba dacă cei din conducerea clubului se vor reorienta spre centrul de copii şi juniori, unde există câţiva puşti talentaţi care au în sânge spiritul Rapidului, exact aşa cum îşi doresc şi suporterii giuleşteni. ProSport a mers ieri şi a asistat la un antrenament al echipei de juniori A, care se poate mândri că e singura care ştie cum este să fii pe primul loc. Într-o serie cu Viitorul, Dunărea Galaţi şi Steaua, puştii pregătiţi de Iosif Damaschin sunt lideri detaşaţi şi au şanse mari să devină campioni la finalul sezonului.
Chiar dacă nu au cele mai bune condiţii de pregătire şi chiar dacă văd drama pe care o trăiesc seniorii, juniorii A din Giuleşti sunt nerăbdători să îmbrace tricoul alb-vişiniu pentru prima echipă. "La noi nu contează banii, suntem mândri că îmbrăcăm tricoul alb-vişiniu şi vrem să facem performanţă aici", sunt cuvintele la unison ale puştilor care se antrenează cu gândul să-i înlocuiască în viitorul cât mai apropiat pe Pancu, Herea sau Teixeira. În plus, copiii Rapidului se mândresc şi cu o victorie împotriva Stelei chiar în Ghencea, 2-1, în septembrie, înaintea derby-ului dintre echipele mari.
Nicolae Vasile, noul Bozovic
Unul dintre cei mai talentaţi puştii ai Rapidului, este Nicolae Vasile, născut în 1995. Acesta a debutat deja la Rapid II, în Liga a III-a, pentru care a marcat un gol, iar în iarnă speră ca Marian Rada să-l aducă în lotul primei echipe. Nicolae Vasile joacă pe postul de fundaş stânga şi îl are ca model pe Vladimir Bozovi