Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dr. Vasile Lucaciu, comemorat la Carei

Publicat in Gazeta de Nord Vest, joi 29 noiembrie 2012 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a participat ieri la Carei la comemorarea a 90 de ani de la dispariţia dr. Vasile Lucaciu, alături de PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea, primarul Careiului, Eugen Kovacs, deputatul Viorel Buda, subprefectul Cristian Sasu şi directorul Casei Corpului Didactic, Ioan Viman.

Ceremonia a avut loc la Şcoala gimnazială ”Vasile Lucaciu”, unde în memoria marelui patriot a fost oficiat un Tedeum şi au fost depuse jerbe de flori la bustul acestuia.

PS Virgil Bercea a declarat că valorile propovăduite de Vasile Lucaciu sunt actuale şi acum la 90 de ani de la dispariţia acestuia. ”Vasile Lucaciu a reuşit să transmită valori perene. Erau perene atunci, sunt perene şi acum. Dacă dascălii au în suflet aceste valori, copiii le vor prelua şi vor creşte cu ele”, a spus PS Virgil Bercea.

Preşedintele Adrian Ştef a reiterat intenţia de a amenaja o casă memorială în municipiul Satu Mare, în imobilul în care s-a stins Vasile Lucaciu. ” Avem cu toţii obligaţia de a prelua moştenirea lăsată de Vasile Lucaciu în judeţul Satu Mare, avem obligaţia de a ne asigura că tradiţia cinstirii strămoşilor nu va dispărea niciodată din viaţa noastră ! Să fim patrioţi, să fim uniţi, să fim solidari, aşa cum au fost românii în toate perioadele grele ale existenţei naţiunii noastre”, a spus Adrian Ştef. Preşedintele Consiliului Judeţean a afirmat că anul viitor vor fi alocaţi bani pentru amenajarea bustului lui Vasile Lucaciu din Carei, care în prezent este îngrădit de un gard inestetic. ”Trebuie să facem un acces direct din stradă, să înlăturăm acest gard, destul a stat Vasile Lucaciu după gratii, nu trebuie să-l îngrădim şi noi”, a spus Adrian Ştef.

Citiţi şi ...:

Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a participat ieri la Carei la comemorarea a 90 de ani de la dispari

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum 7 ore
< div class="wp-block-image">

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 12 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 11 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Simona Halep participă şi la turneul WTA 125 din Hong Kong: “Voi reveni pe teren mai repede decât vă aşteptaţi - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, într-un filmuleţ postat de organizatori în social media, că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, care începe luni. "M-am gândit că astăzi este o zi grozavă să anunţ vestea bună că voi r

Reacția lui Biden, după uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, de către Israel

HotNews acum 10 ore
Președintele american Joe Biden a declarat că moartea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah este o „măsură a dreptății pentru numeroasele sale victime”, inclusiv pentru americani, în timp ce a cerut detensionarea conflictelor din Orientul Mijlociu, r

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 7 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

Prinţesa Diana ar fi fost avertizată cu privire la comportamentul lui Mohamed Al-Fayed

Mediafax acum 13 ore
Prinţesa Diana ar fi fost avertizată de apropiaţi cu privire la comportamentul lui Mohamed Al-Fayed înainte de a accepta invitaţia de a petrece o vacanţă la vila acestuia în sudul Franţei în vara anului 1997, potrivit jurnalistului Richard Kay, scri

Vremea

București
acum

17°
dum.

15°/21°
lun.

11°/15°
mar.

13°/17°
mie.

11°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

12°/18°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/14°
mie.

11°/19°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

8°/10°
mar.

8°/15°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

9°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/21°