Tânăr, scutit încă de rutină, el face spectacole care uimesc. Radu Afrim

E insolent, original, profund, spectacolele lui plac şi nu plac, dar nu sunt uitate nici de prieteni, nici de duşmani. De la începutul începutului a avut performanţe care nu erau de “începător”. Vă aduceţi aminte “Alge”, versiunea lui pentru “Casa Bernardei Alba” de F.G.Lorca?

Sarcastic, crud şi extrem de sensibil. Are o sensibilitate învelită în sarcasm, sarcasm care devine a doua natură. Poveştile lui scenice au un aer straniu şi-şi cântă timpul şi lumea. În ultima vreme, pune Shakespeare, Caragiale...  şi el regizorul e la vânătoare de întâmplări. Vede în textul arhicunoscut, lucruri pe care nu le vede restul lumii. La spectacolele lui ca spectator eşti ori în pielea lui Emerson Fittipaldi, ori te pregăteşti să iubeşti fierbinte şi colorat.

Îţi trebuie reflexe care se instalează în timp ca să fii un spectator împlinit. Domeniul prin excelenţă prin care el activează în lumile paralele s-aducă din străfunduri spectacolul lui, este visul.

Afrim are har, dar harul pe care-l are el, îl expune la mari explozii, la mari riscuri. Nu poate altfel. şi cine poate merge cu el, reuşeşte.     Afrim este un om bun, un om gingaş şi asta creează puntea de legătură cu actorii lui, aparent foarte chinuiţi. şi faptul că-i călătoreşte-n vis, îi face şi pe ei s-ajungă adesea la “starea de graţie”.

Dar nu e un vis roze-auriu, e un vis plin de sarcasme, de revoltă “şi mai ales de dispreţ pentru cei care trăiesc în real”. Nu se apropie cu religiozitate, cu pietate de textul clasic. El socoteşte marele text a fi concurentul lui. Sau chiar se luptă cu el în săbii şi pumnale. şi de aceea este irezistibil.

“Visul unei nopţi de vară” pus în scenă cu foarte tinerii actori de la Iaşi – Un love-machine, un malaxor sexual, o aventură îndrăzneaţă şi profundă. Pl