Două grenade defensive şi un proiectil au fost găsite ieri, în scorbura unui copac dintr-o pădure de pe raza localităţii Mărăşti, comuna Răcoasa. Acestea au fost descoperite de nişte cetăţeni care au apelat de urgenţă numărul unic 112. Pentru scoaterea celor trei elemente de muniţie neexplodată, pirotehniştii au fost nevoiţi să lărgească scorbura copacului. Cel mai probabil, acestea au fost adăpostite de mai mulţi ani în locul respectiv, întrucât dimensiunea lor depăşea diametrul spaţiului prin care ar fi putut fi introduse/extrase. Misiunea nu a fost uşoară, având în vedere că atât grenadele, cât şi proiectilul aveau focoasele intacte, iar o mişcare nerealizată corespunzător ar fi putut provoca o tragedie.
Tot ieri, echipa pirotehnică a primit alte două solicitări. S-a intervenit şi în localitatea Adjud, unde s-au identificat 60 cartuşe de calibru 7,62 milimetri, acestea fiind descoperite de muncitorii unei societăţi comerciale ce efectuau săpături în curtea unei gospodării pentru a monta un hidrofor. De asemenea, specialiştii pirotehnişti au ajuns şi la sediul unei societăţi comerciale de colectare a fierului vechi din municipiul Focşani, unde s-au descoperit elemente de muniţie neexplodată în timpul procesului de sortare a fierului vechi. „În toate cele trei cazuri, elementele de muniţie neexplodată au fost ridicate şi transportate în condiţii de siguranţă la depozitul special amenajat în vederea distrugerii ulterioare“, a declarat locotenent Cristina Duţă, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
Open publication - Free publishing - More monitorul
Două grenade defensive şi un proiectil au fost găsite ieri, în scorbura unui copac dintr-o pădure de pe raza localităţii Mărăşti, comuna Răcoasa. Acestea au fost descoperite de nişte cetăţeni care au apelat de urgenţă numărul unic 112. Pentru scoaterea celor trei elemente d