Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinematograful Dacia îşi va schimba numele. Cum îi va zice, încă nu se ştie

Publicat in Bistrita24, joi 29 noiembrie 2012 ·

Vâlva din jurul Cinematografului Dacia este departe de a se fi terminat, mai ales după ce Consiliul Judeţean a preluat două săli. Pentru că acolo bistriţenii vor avea un centru “all inclusive” în materie de facilităţi, s-a decis că şi numele trebuie să fi nou. Anunţul a fost făcut astăzi în cadrul unei conferinţe de presă susţinute de vicepreşedintele Consiliului Judeţean şi al directorului RADEF România Film Bucureşti, Marius Iuraşcu. Propunerea iniţială a fost ca Cinematograful Dacia să fie numit după o personalitate reprezentativă pentru judeţ, mai exact după cântăreaţa Valeria Peter Predescu. Însă acest lucru nu este bătut în cuie, deoarece există şi alte variante precum Adrian Pintea, Ioan Fiscutean sau Adrian Titieni. Pentru ca bistriţenii să îşi poată exprima preferinţele, este luată în calcul organizarea unui sondaj de opinie. În sala A va fi amenajată o sală de conferinţe şi spectacole, iar în sala C se vor putea organiza expoziţii. Sala B va rămâne în administrarea RADEF şi acolo fi amenajat un cinematograf la standarde europene, care va avea 210 locuri. Acesta va fi dotat cu echipamente de ultimă generaţie, iar costurile se ridică la 120.000 de euro. În holul cinematografului se pregăteşte amenajarea unei cafenele astfel încât centrul să le aibă pe toate. Pentru toate acestea, s-a decis că preluarea celor două săli de către Consiliul Judeţean este prea puţin pentru o perioadă de 10 ani, astfel că s-a decis prelungirea cotractului de comodat cu RADEF încă 10.

Articolul in Bistrita24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri Prezidențiale A fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu

Ziua Constanta acum 37 minute
Pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale Ilie Bolojan, președinte interimar PNL, a anunțat, luni, că pe 26 ianuarie a fost convocat forul statutar pentru validarea cand

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Lucian Romaşcanu: PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României / Va fi elaborat în următoarele 6 luni de zile

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. ”Astăzi a avut

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum 52 minute
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Temperatura maximă ar putea ajunge la 9 grade

Ziare.com acum 24 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, 13 ianuarie, estimarea pentru următoarele două săptămâni, pe regiuni geografice, în general, maximele diurne urcând până la 9 grade, iar minimele nocturne coborând până la minus 12-13 grade, în T

Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum 30 minute
Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai, a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai iar PSD îşi dore

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 3 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

George Simion: Vom continua protestele şi presiunea internă şi externă

Mediafax acum o ora
„Nicio reacţie până acum din partea Guvernului, nicio reacţie din partea lui Klaus Iohannis. Asta înseamnă că vom continua presiunea internă şi externă. Cerem sesiune parlamentară extraordinară, pentru că, în ianuarie, parlamentarii români sunt în v

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/2°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°