Noaptea care precedă ziua Sfântului Andrei este asociată în tradiţia populară cu apariţia strigoilor, cu farmecele de dragoste şi ghicirea ursitului, fiind potrivită şi pentru a afla dacă anul care vine va fi roditor. În noaptea Sfântului Andrei se crede că lupii încep să vorbească, îşi pot mişca gâtul, devin mai sprinteni, iar oamenii care îi aud află secrete groaznice. Pe de altă parte, condiţiile meteorologice din noaptea Sfântului Andrei pot prevesti cum va fi iarna, care nu va fi grea dacă afară este senin şi cald. În schimb, un cer întunecat, cu lună plină, ninsoare sau ploaie sunt semne de iarnă cu troiene. „Este noaptea în care se fac lucrări de rodul casei. De regulă se pun boabe de grâu în diverse blide. Dacă grâul iese perie de des până pe 30-31 decembrie, înseamnă că anul viitor va fi unul roditor. Atunci când iese cu goluri sau are o culoare mai gălbuie, înseamnă că în anul agricol următor vor fi probleme”, a spus descântătoarea Ana Sidonia, de la Panciu.
În noaptea Sfântului Andrei se poate prevedea cât de rodnice vor fi livezile şi ogoarele. Oamenii aduc în casă crenguţe de vişin, le pun în apă şi dacă înfloresc până la Crăciun, vor avea un an bogat. Se pot lăsa 12 cepe în pod, pentru fiecare lună a anului. Cele stricate sunt semn de lună ploioasă, cele încolţite sunt semn de bogăţie.
În noaptea de Sfântul Andrei, hotarul dintre cele văzute şi cele nevăzute dispare, iar momentul este propice pentru unele practici de prospectare a viitorului. Astfel, „umblă strigoii“ să fure „minţile oamenilor“ şi „rodul livezilor“. Strigoii sunt spirite ale celor morţi, care, din diverse motive, n-au mai ajuns pe tărâmul de dincolo. În această noapte, spiritele devin periculoase, distrugătoare, aducând calamităţi, boli şi nefericire. În aceste condiţii, usturoiul este folosit întru apărarea gospodăriei, uşile şi ferestrele casei, grajdurile, coteţele f