Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce făceau vedetele Antenei 1 la vârsta de 19 ani?

Publicat in Academia Catavencu, joi 29 noiembrie 2012 ·

Antena 1 a împlinit 19 ani de existență. Cu bune, cu rele, manele și mereu pe locul doi, o zi întreagă despre istoria postului, vedete și momente memorabile. Dar ce făceau vedetele postului pe când ele aveau cât Antena 1 azi?

- Simona Gherghe – lumea rea spune că Simona trăgea cu ochiul la dușuri și era abia în primul an de facultate. Până-n anul trei și-a făcut curaj și-a intrat peste fetele alea să le-ntrebe ce părere au despre bârfele din cămin;

- Răzvan și Dani – Răzvan era băiat cuminte, ca și acum, fără prea mult umor, dar devreme acasă. În schimb, Dani traversa toate bătrânele din oraș și nu pleca acasă fără o fotografie-tip poster cu doamnele trecute de primul copil;

- Cătălin Botezatu – La 19 ani își descoperea înclinația către modă, impresionat de pantalonii mulați ai unui tânăr. La vârsta aia și-a pus în gând să-mbrace mai multe femei decât pot dezbrăca toți bărbații din România;

- Cheloo – ajuns recent vedetă în cadrul postului Antena 1, pe când avea 19 ani Cheloo își pierdea timpul prin cartier încercând să-și găsea eul, karma și chemarea. Din păcate, și-a băgat ****-n toate;

- Dan Negru – se pregătea pentru ceea ce avea să fie Marea Strigare. Visa cu ochii deschiși că-ntr-o bună zi vocea lui va zbiera în toate televizoarele;

- Dan Capatos – la 19 ani nu era un pasionat al filmelor horror. Nu-și imagina că peste ani va arbitra dispute între monștrii generațiilor;

- Fetele de la Sport – Că-i Geanina, Ani, Cristina ori Filoftea, toate la 19 ani se visau cuplate cu fotbaliști, nu să-i arate la televizor de braț cu alte absolvente de jurnalism.

Antena 1 a împlinit 19 ani de existență. Cu bune, cu rele, manele și mereu pe locul doi, o zi întreagă despre istoria postului, vedete și momente memorabile. Dar ce făceau vedetele postului pe când ele aveau cât Antena 1 azi?

- Simona Gherghe – lumea rea spune că Simon

Articolul in Academia Catavencu >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 8 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 5 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 5 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°