Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret organizează pe 5 decembrie Gala ”Eşti Tare, Voluntare!”.
DJST Dolj, în parteneriat cu IŞJ Dolj şi cu Centrul de Tineret Craiova şi în colaborare cu Centrul de Voluntariat Voluntaris organizează pe 5 decembrie Gala ”Eşti Tare, Voluntare!”.
Conform Cameliei Băluţoiu, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret, dar şi coordonator al Centrului de Tineret Craiova, pregătirile sunt în grafic. ”Vom recompensa voluntarii şi ONG-urile active din judeţ în cadrul acestei gale. Cu această ocazie urmărim promovarea unor exemple de bune practici în domeniul voluntariatului”, a declarat Camelia Băluţoiu. Secţiunile Galei, mai multe decât în planul iniţial
Nominalizările pot fi făcute de ong-uri, de instituţii publice care lucrează cu voluntari, voluntari şi alte persoane. Premiile vor merge pentru patru secţiuni. Astfel, la secţiunea ”Cel mai Tare Voluntar” va fi premiat cel mai bun voluntar în domeniul artă şi cultură, cel mai tare voluntar în domeniul social, în educaţie, mediu şi ecologie, sănătate, sport, cel mai tare voluntar din Consiliile Elevilor, cel mai tare din mediul rural, cel mai tare junior, cel mai tare voluntar al Centrului de Tineret Craiova.
La a doua secţiunea Cel mai Tare Proiect, va fi premiat cel mai tare proiect în domeniul artă şi cultură, cel mai tare în domeniul social, în educaţie, în mediu, în sănătate, cel mai tare proiect extraşcolar, cel mai tare din domeniul sportului, cel mai tare proiect al Consiliilor Elevilor.
La secţiunea Tineret, va fi premiat cel mai bun ONG, cel mai tare CJ al Elevilor, cel mai tare Grup Informal, Cel mai tare grup Informal din mediul Rural. La secţiunea susţinători vor fi premiaţi cei mai tari susţinători din media şi cei mai tari susţinători din instituţiile publice şi de învăţământ, a mai declarat Camelia Băluţoiu. Direcţia Judeţeană de Sport