Mesajul a fost trimis. Multumesc!

1 Decembrie, fix la ora 19 şi 19 minute: Silviu Bârsanu, la un nou „chin“

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 30 noiembrie 2012 ·

În această sâmbătă, în AGORA ARTELOR ARHITECTURII (Craiova), aflată la subsolul clădirii din Calea Unirii nr. 64, la ora 19 şi 19 minute, are loc încă o manifestare culturală din seria RĂSCRUCI „X X X“ - 10 ani de la al III-lea RĂSCRUCI. Mentorul manifestărilor Agorei Artelor Arhitecturii, arhitectul Cristian Ciomu, a făcut istoricul acestui „chin“ al creaţiei: „Al treilea Răscruci, denumit şi «Chinurile Paradisului Unic al Libertăţii Imaginare a Intelectualului», a avut loc pe 28 noiembrie 2002, la ora 19.15. A fost o idee propusă de Silviu Bârsanu şi concretizată printr-o expoziţie pe tema «tabuurilor» în artă. Au mai expus atunci şi maeştrii sticlei Valer Neag şi Mihai Ţopescu. Eu am prezentat expunerea «Simbolul falic în arhitectură», iar criticul Cătălin Davidescu a salutat ideea abordării fără inhibiţii a relaţiei Artă – Sex – Simboluri – Forme – Libertate. Expunerile de la manifestarea din noiembrie 2002 au fost «îmbrăcate» cu o muzică susţinută de baritonul Victor Gomoiu, eleva sa Ilinca Zamfir, violoncelistul Mircea Suchici, mai întâi în registrul clasic şi apoi în cel al jazzului, printr-un jam session de mare intensitate şi forţă. Pentru Victor Gomoiu a fost ultima prezenţă la un RĂSCRUCI... A urmat, la începutul anului 2003, momentul greu al trecerii fulgerătoare şi dureroase în nefiinţă a lui Victor Gomoiu. Nu am reuşit să fim nici măcar un an împreună în această aventură culturală, dar ajutorul şi contribuţia sa la naşterea acestei mişcări au fost fundamentale, el participând direct şi cu tot sufletul la primele trei RĂSCRUCIURI... Acum, la zece ani de la acest memorabil Al III-lea RĂSCRUCI, am hotărât să reluăm aceeaşi temă într-o nouă şi curajoasă abordare artistică a lui Silviu Bârsanu. El o va pune în funcţiune, în AGORA ARTELOR ARHITECTURII, fix la ora 19 şi 19 minute! Desigur, nu va fi singur acolo, ci va fi însoţit de multă muzică şi poezie,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 24 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 3 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 39 minute
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum o ora
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 7 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 8 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum 2 ore
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Turul Franţei: Tim Merlier a câştigat la sprint etapa a 9-a

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul belgian Tim Merlier s-a impus duminică, la sprint, în etapa a 9-a din Turul Franţei, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - Tim Mer

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°