Aflată printre finaliştii concursului iniţiat de Google pentru alegerea unui desen ce va fi postat pe pagina principală a motorului de căutare de 1 Decembrie, în România, eleva albaiuliancă Ioana Zah a fost premiată, joi, alături de ceilalţi 10 elevi care s-au calificat în ultima etapă. Şcoala la care învaţă Ioana, “Mihai Eminescu” din Alba Iulia, primeşte o bursă de 20.000 de lei cu care va putea achiziţiona echipamente şi tehnică de calcul.
Chiar dacă nu a câştigat premiul cel mare, în valoare de 15.000 de lei, Ioana Zah a intrat în rândul celor 10 finalişti, respectiv cinci elevi din clasele V-VIII, în cadrul concursului în care s-a ales prin vot online desenul ce va reprezenta logo-ul Google România în 1 Decembrie. Dintre cele 10.000 de lucrări incluse în competiţie şi apoi 30 selectate de juriu, a fost ales desenul realizat de eleva Iasmina Maria Răceanu (clasa a VIII-a B, la Colegiul Naţional “Petru Rareş” din Suceava).
Joi, la Bucureşti, Google a premiat câştigătorii: 10 finalişti, cinci la categoria clasele I-IV şi cinci de la clasele I-VIII au primit fiecare câte o tabletă. Pe lângă premiul de 15.000 de lei, eleva din Suceava a adus şcolii la care învaţă o bursă de tehnologie de 20.000 de lei.
Copiii premiaţi la categoria claselor I-IV sunt: Ania Perta (clasa a III-a D, la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 4, Râmnicu-Vâlcea); Dogan Buket (clasa a III-a – The International School of Bucharest); Eva Popa (clasa a IV-a – Olga Gudynn International School, Voluntari); Paul Vancea (clasa a III-a B – Şcoala cu clasele I-VIII, nr 1, Bicaz); Peter Bernad (clasa a II-a B – Şcoala Generală Vaskertes, Gheorgheni).
Premianţii claselor V-VIII sunt: Ana Maria Buretea (Liceul de Arta N. Tonitza, Bucureşti); Dorina Teodora Sfabu (clasa a VIII-a D – Şcoala Gimnazială, nr 11, Botoşani); Iasmina Maria Răceanu (clasa a VIII-a B – Colegiul Naţional Petru Rareş