Kremlinul a negat, vineri, informaţiile potrivit cărora o vizită a premierului nipon programată la Moscova pentru luna decembrie ar fi fost amânată din cauza stării de sănătate a preşedintelui Vladimir Putin, informează AFP.
"Nu fusese stabilită data exactă a vizitei", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Dmitri Peskov.
Premierul japonez, Yoshihiko Noda, ar fi fost nevoit să îşi anuleze o vizită prevăzută în Rusia "din cauza stării de sănătate" a preşedintelui rus, Vladimir Putin, a anunţat vineri o sursă guvernamentală niponă. Sănătatea lui Putin a făcut obiectul unor speculaţii timp de mai multe săptămâni, după ce preşedintele şi-a anulat numeroase vizite în Rusia şi în străinătate, aparent din cauza unei agravări a unei probleme mai vechi la coloana vertebrală.
Noda intenţiona să meargă în Rusia în decembrie, fără o dată precisă, şi să aibă o întâlnire cu Putin, dar a fost nevoit să îşi anuleze vizita, a anunţat Guvernul nipon.
Într-un interviu acordat ziarului Komsomolskaia Pravda, Peskov a subliniat că preşedintele îşi desfăşoară activitatea normal.
Kremlinul a negat, vineri, informaţiile potrivit cărora o vizită a premierului nipon programată la Moscova pentru luna decembrie ar fi fost amânată din cauza stării de sănătate a preşedintelui Vladimir Putin, informează AFP.
"Nu fusese stabilită data exactă a vizitei", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Dmitri Peskov.
Premierul japonez, Yoshihiko Noda, ar fi fost nevoit să îşi anuleze o vizită prevăzută în Rusia "din cauza stării de sănătate" a preşedintelui rus, Vladimir Putin, a anunţat vineri o sursă guvernamentală niponă. Sănătatea lui Putin a făcut obiectul unor speculaţii timp de mai multe săptămâni, după ce preşedintele şi-a anulat numeroase vizite în Rusia şi în străinătate, aparent din cauza unei agravări a unei probleme mai vechi la