Zona euro va deveni treptat un fel de entitate statală federală, cu o singură trezorerie, buget unic şi dreptul de a impune taxe şi de a emite în comun obligaţiuni. Acesta este viitorul zonei euro în cel mai nou plan al Comisiei Europene, care vede într-o Europă mai federală singura cale de a tăia rădăcinile crizei datoriilor suverane prin care trece uniunea monetară.
Dar ca şi planurile anterioare de reformare a zonei euro, acesta se va lovi de opoziţia unor ţări puternice precum Germania, şi ce e mai rău, consfinţeşte o integrare în două viteze a UE, în care economiile bogate se vor distanţa şi mai mult de cele mai slabe, spun criticii.
De asemenea, planul presupune modificarea tratatului de constituire a zonei euro, ceea ce va fi greu de obţinut deoarece liderii din zona euro par să fi pierdut noţiunea urgenţei şi au "aţipit la volan" după calmarea pieţelor, scrie AP.
Propunerile prezentate de preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barrsoso prevăd un proces de transformare în trei etape şi, spre deosebire de alte planuri pe aceeaşi temă, un calendar.
"Avem nevoie de o Uniune Monetară şi Economică adevărată şi mai adâncă pentru a depăşi criza de încredere care afectează economiile şi mijloacele de trai", a spus oficialul.
Primul pas, un buget embrionar pentru zona euro
În prima fază, în următoarele 6-18 luni ar fi creat un fond special bazat pe bugetul UE - "un instrument de competitivitate şi convergenţă" - şi finanţat prin resurse proprii precum o taxă la nivelul UE dedicat statelor din zona euro care vor să-şi reformeze economiile.
Ţările cu un deficit bugetar care încalcă regulile UE vor fi obligale să folosească acest instrument, potrivit EUobserver. Co misia prevede, de asemenea, o integrare mai strânsă în privinţa taxelor şi a pieţei muncii în zona euro. Planul prevede, în plus, intro du cerea unei proce