"Sunt mai fericită decât mi-aş fi închipuit vreodată”
Caietele cu vise
- Pentru adolescentele din România care visează să ajungă prinţese în lumea modei, tu eşti un basm transformat în realitate. Cum a ajuns fetiţa firavă din Bucureşti să îngenuncheze New York-ul?
- Şi eu am fost genul de fetiţă care se visa prinţesă. De-altfel, şi acum tot aşa mă visez. (râde) Ca atare, decupam din reviste fotografii cu Cindy Crawford şi Claudia Schiffer, pe care le lipeam în nişte caiete. Caietele cu vise. Le mai păstrez şi azi... Lipeam fotografii şi speram. Şi-am tot sperat... Până într-o zi din 1996, la foarte scurt timp după moartea tatălui meu, când am auzit la radio anunţându-se preselecţia pentru concursul "Top Model România”. Şi-atunci, cu toate că eram foarte tulburată de pierderea lui, mi-am spus: "E o şansă. Trebuie să încerc”. După câteva zile, în care am mai pritocit ideea asta, m-am dus la hotelul Dorobanţi, acolo unde se făcea "triajul”, şi am spus, cu voce pierdută, că aş vrea şi eu să intru în concurs. Domnul cu care stăteam de vorbă mi-a replicat că am venit cam târziu, că organizatorii au început deja repetiţiile. I-am explicat că întârzierea mea fusese pricinuită de moartea tatei, dânsul a înţeles şi a chemat-o spre consultare pe doamna Zina Dumitrescu. Care s-a uitat la mine şi mi-a zis: "Mami, ai un costum de baie la tine?”. Eu, care nu aveam costum de baie nici acasă, am îngăimat un: "Nu, vin direct de la şcoală”. Problema s-a rezolvat, găsindu-se o altă fată care mi-a împrumutat costumul ei. Şi aşa am început şi eu repetiţiile. Acele câteva zile s-au scurs cât ai clipi, într-o atmosferă îmbibată cu emoţii amestecate cu adrenalină pură. După care a venit ziua concursului propriu-zis. Iar eu am fost desemnată să intru prima pe scenă. Ceea ce aproape că m-a paralizat de frică. Împinsă de doamna Zina, am ieşit totuşi
