Subvențiile în agricultură sînt zona cenușie a liberalismului.
Deși a început prin punerea în comun a producției de cărbune și oțel, Uniunea Europeană - sau, mai înainte, Comunitatea Europeană - a alocat de la început cea mai mare parte a bugetului intern sprijinirii agriculturii.
De-a lungul deceniilor de reforme bugetare, partea alocată agriculturii a coborât acum sub 50% din bugetul total al UE, dar asta înseamnă în continuare 50 de miliarde de euro pe an. Agricultorii sînt sprijiniți prin plăți directe, garantarea unor prețuri minime, dar și prin blocarea importurilor de produse agricole externe, cărora le sînt aplicate tarife punitive și cote stricte. Țări din afara UE, precum Moldova, sa spunem, care sînt exportatoare de produse agricole, caută întotdeauna, prin negocieri, să obțină suprimarea regimului cotelor pe aceste produse.
Prelungind mentalitatea generațiilor care au cunoscut penuriile alimentare din timpul si de după cel de-al Doilea Rãzboi Mondial, agricultura europeană este așadar masiv subvenționată. In medie, mai bine de o treime din veniturile agricultorilor UE provin din subventii. Asta inseamna o proportie de doua ori mai ridicata a subventiilor din agricultura în UE decat in Statele Unite.
Toate tarile planetei isi subventioneaza agricultura, insa paradoxul la prima vedere este ca unele tari din cele pe care nomenclatura comunista traditionala le numea “in curs de dezvoltare”, cum sint Brazilia sau Argentina, isi subventioneaza agricultura intr-o masura mult mai mica decat cele doua mari blocuri liberale, Statele Unite si Uniunea Europeana.
Subventiile in agricultura sînt zona cenusie a liberalismului. Conform ideologiei cvazi-planetare a liberalismului, statul nu trebuie sa intervina in niciun domeniu al activitatii economice. Agricultura e insa un domeniu in care liberalismul se aplica doar
