Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Roman: „Panciu poate să redevină oraşul şampaniei româneşti“

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 1 decembrie 2012 ·

Victor Roman, candidatul Uniunii Social Liberale la Camera Deputaţilor pentru Colegiul 6, este singurul dintre competitorii electorali ai acestui Colegiu pentru care viticultura este una din preocupările principale. În timp ce candidaţii celorlalte formaţiuni politice, după o lună de campanie, încă încurcă numele comunelor din Colegiu şi abia reuşesc să pronunţe numele satelor de pe Valea Domoşiţei, a Caregnei, a Zeletinului sau Berheciului ori a Şuşiţei, Victor Roman a bătut cu piciorul toate uliţele satelor, i-a ascultat pe ţărani şi le-a explicat în limbajul lor ce doreşte să facă dacă va fi ales în Parlament. „Pentru că am fost zilele trecute în zona de Podgorie, în oraşul Panciu şi satele din jur, localităţi care trăiesc aproape numai din această ramură – viticultura, vreau să vă spun că bucurie mai mare pentru viticultori nu este aceea decât să transformăm viticultura în ramură strategică a judeţului Vrancea, să facem din viticultură o chestiune de siguranţă naţională, aşa cum fac francezii, de exemplu. Avem şi o Staţiune Viticolă în Vrancea, avem specialişti, există mii de hectare cu viţă de vie de calitate. Trebuie doar să protejăm viticultura, să sprijinim producătorii viticoli, să elaborăm o legislaţie care să-i protejeze pe viticultori, astfel încât preţul de producţie să nu fie prea ridicat, iar produsul final să aibă un preţ vandabil“, a spus Victor Roman.

Acesta a susţinut că Panciu poate şi trebuie să redevină oraşul şampaniei româneşti. „Le-am spus cetăţenilor din Panciu să nu uite că prima şampanie românească a fost produsă la Panciu, iar oraşul Panciu poate să redevină oraşul şampaniei româneşti dacă vom avea o legislaţie corespunzătoare. Programul de guvernare al Uniunii Social Liberale are în vedere acest lucru, depinde numai de viticultori dacă vor decide să ne acorde votul pentru a câştiga alegerile şi a transpune în legi propunerile noa

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep s-a retras de la Australian Open şi Auckland. Anunţul fostului lider WTA

News.ro acum 2 ore
Simona Halep a anunţat, joi, că nu va putea participa la turneul de la Auckland şi la Australian Open, pentru care primise wild card, ea având probeme la genunchi şi umăr. Halep îşi propune să revină în circuit la turneul de la Transylvania Open, în

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum 57 minute
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum o ora
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii / Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital - FOTO

News.ro acum 13 minute
Drumul Naţional 1 a fost blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a inte

Stare de urgență în Rusia din cauza unei scurgeri de țiței provocate de două petroliere în Marea Neagră

Adevarul acum 11 minute
Rusia a declarat joi, 26 decembrie, stare de urgenţă la nivel federal din cauza unei scurgeri de ţiţei cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a transmis Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, conform Agerpres.

Premier League: Manchester City a remizat cu Everton, scor 1-1. Haaland a ratat un penalti

News.ro acum 36 minute
Formaţia Manchester City a remizat, joi, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa Everton, într-un meci din etapa a 18-a a campionatului Angliei. City a deschis scorul prin Bernardo Silva, în minutul 14, iar Everon a egalat în minutul 36, prin Ndiaye.

Rusia încearcă să minimalizeze speculaţii prin care este acuzată de doborârea avionului Azerbaijan Airlines în Kazahstan

News.ro acum 3 ore
Rusia şi Kazahstanul încearcă să tempereze speculaţii cu privire la cauza prăbuşirii unui avion aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines, iar Kremlinul cere să se aştepte rezultatul investigaţiei, după ce un oficial ucrainean din cadrul securi

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 24 minute
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Un atac cibernetic la compania aeriană Japan Airlines provoacă întârzierea unor zboruri

News.ro acum 56 minute
Compania aeriană Japan Airlines (JAL) anunţă joi restabilirea sistemelor sale informatice în urma unui atac cibernetic care a provocat întârzieri ale unor zboruri şi a obligat o întrerupere temporară a vânzării de bilete, ultimul dintr-o serie de at

Alertă meteo. Avertizări de ninsoare și viscol, în a doua zi de Crăciun

Ziare.com acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că joi, 26 decembrie, vremea va fi rece, cerul va avea înnorări temporare și local vor fi precipitații slabe. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte. De asemenea, vor fi și intensificări pu

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°