O lună în Thailanda, debutul în lungmetraj al lui Paul Negoescu (n. 1984), are meritul de a propune un set cu totul nou de probleme și interogații formale și etice decît cele generate deja de filmele unor regizori români contemporani multipremiați. Cu alte cuvinte, filmul construieşte un imaginar cinematografic care nu are puncte comune cu filmele lui Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu etc. Din start, orice comparație cu filmele acestor regizori mi se pare inutilă și nedreaptă față de producţia celei mai tinere echipe cinematografice din ultimii 20 de ani. Ce ni se propune? Acțiunea din O lună în Thailanda se desfă­șoară pe parcursul a 24 de ore. Mai exact, în ultima zi a anului și în noaptea de revelion. Filmul se deschide cu un cadru panoramic al Bucureștiului, în care se pot desluși sediul Băncii Naționale, precum și alte clădiri cunoscute din centru. Însă acest cadru nu e ceea ce am numi establishing shot. Pentru cei care vor merge să vadă filmul cadrul îşi va dezvălui sensul. Adevăratul cadru de început, cel care ne deschide într-adevăr drumul spre lumea filmului, este cel care îi înfățișează pe Adina (Ioana Anastasia Anton) și Radu (Andrei Mateiu) făcînd dragoste. Scena este filmată într-un mod care face evident faptul că plictiseala și-a făcut loc în relația lor, mai ales după ce cei doi se luptă să facă patul, o canapea extensibilă buclucaşă care presupune o muncă semnificativă pentru a fi strînsă. Este ziua în care aceştia împlinesc nouă luni de relație. Însă acest lucru este conștientizat doar de Adina, care îi face un cadou lui Radu. Ați ghicit. Doar ea este îndrăgostită head over heels. Din primele 20 de minute ale filmului îți dai seama că sentimentele lui Radu nu sînt reciproce şi nu se apropie de aceeași intensitate. De altfel, acestuia i se pare că o zărește pe Nadia, fosta iubită, într-un supermarket. Continuarea este previzibilă.