Performanţă şi audienţă
În revista LUCEAFĂRUL DE DIMINEAŢĂ, Invitatul lunii noiembrie este poetul Adrian Popescu. În pagina pe care lunarul bucureştean i-o rezervă, autorul Umbriei publică versuri care ne-au reţinut atenţia. Reproducem aici un fragment din tulburătorul poem Nu sfătuiesc pe nimeni, meditaţie gravă şi ironică despre condiţia poetului: „Dar să scrii poezie adevărată-i riscant,/ Calea Binelui dac-o urmezi,/ Devii greu de suportat./ Scriind poezie,/ Ai lumea împotriva ta,/ „De ce nu eşti ca toţi ceilalţi,/ De ce ne tai cheful, mereu?”/ Sărăcia, spitalul sau şanţul/ Este tot ce te-aşteaptă,/ Ori mai rău./ Aşa că eu nu sfătuiesc pe nimeni/ Să scrie poezii,/ Părinţii dacă-şi iubesc copiii,/ Să le interzică de mici,/ frecventarea poeţilor vii sau morţi.// Vor spune unii că poezia-i scară la cer,/ Ştiu eu, poate, dar foarte rar,/ Mai degrabă e o coborâre în infern,/ Maelstrom şi tornadă,/ Elice de vapor care se scufundă,/ Te absoarbe- n abis, Dacă nu cumva te despică/ Înainte de a te afunda definitiv.” Deşi interesul pentru lectură a scăzut dramatic, literatura română contemporană dovedeşte, prin astfel de reuşite poetice, dar şi prin unele apariţii recente din domeniul prozei sau al eseului, că se află într-un moment fast al său.
O regulă pentru cei mai buni?
Tot în Luceafărul de dimineaţă (nr. 11, noiembrie), Cronicarul a remarcat şi interviul inedit, datând din anul 2000, pe care Ştefan Ion Ghilimescu i l-a luat cărturarului Alexandru George. Este emoţionant să-i citim confesiunile acum, când Alexandru George nu se mai află printre noi. S-a întâmplat şi cu acest important scriitor român ceea ce s-a întâmplat cu atâţia alţi creatori de talia sa: în timpul vieţii nu a fost judecat totdeauna cu o dreaptă măsură: „Cei care mă caută în vreo «istorie» apărută mai recent nu mă vor găsi (I. Rotaru) sau îmi vor recunoaşte
