Pacificul sau Orientul Mijlociu? Pentru Statele Unite, asta este cea mai importantă întrebare strategică. Violenţele din Gaza, survenite când preşedintele Barack Obama se întâlnea cu liderii Asiei la Phnom Penh, înglobează perfect dilema Statelor Unite. În loc să fie capabil să se concentreze asupra întăririi legăturilor externe cu Asia, Obama a fost obligat să petreacă multe ore conversând cu liderii Egiptului şi Israelului şi să o trimită din Asia pe Hillary Clinton, secretar de stat, să intermedieze încetarea focului în Gaza.
Dintre cele două puncte geopolitice care cer atenţia Americii, unul reprezintă viitorul, iar celălalt trecutul. În timp ce Asia a jucat un rol important în alegerile prezidenţiale din SUA, campanie electorală marcată de trimiterile fierbinţi la ascensiunea Chinei, Orientul Mijlociu a ţinut America prinsă până peste cap decenii întregi. Pe lângă deja eternul conflict Israel-Palestina, instabilitatea Irakului, Primăvara Arabă, războiul civil din Siria şi impasul nuclear cu Iranul reţin întreaga atenţie a SUA.
Dacă criza din Iran se amplifică, întoarcerea către Asia nu ar mai fi cea dintâi prioritate de politică externă a Americii. Dar, dacă disputa cu Iranul se rezolvă pe cale diplomatică, poate că Orientul Mijlociu poate fi retrogradat în lista de priorităţi, aşa cum îşi doreşte Obama. Întrebarea este, desigur, dacă America se va trezi atrasă într-un alt război într-o regiune de care depinde din ce în ce mai puţin pentru furnizarea energiei.
Într-adevăr, în urma revoluţiei petrecute în domeniul hidrocarburilor neconvenţionale, mai ales a petrolului şi gazelor de şist, Agenţia Internaţională pentru Energie a prezis recent că America va deveni cea mai mare producătoare de petrol până în 2020 şi cea mai importantă producătoare de energie până în 2030, lucru ce va avea consecinţe majore la nivel global. Pentru SUA, independenţa
